AcasăEconomico-socialRomânia ar putea începe vaccinarea animalelor împotriva variolei chiar de săptămâna viitoare

România ar putea începe vaccinarea animalelor împotriva variolei chiar de săptămâna viitoare

Vaccinarea animalelor împotriva variolei ar putea începe în județele Constanța și Tulcea chiar de săptămâna viitoare, dacă planul de acțiune va fi aprobat vineri, a anunțat ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna. România urmează să primească doze din rezerva de vaccinuri a Uniunii Europene, cantitatea fiind suficientă pentru imunizarea efectivelor din cele două județe în câteva săptămâni.
Ministrul a precizat că variola este tratată separat de pesta micilor rumegătoare și că, la nivel național, ar fi necesare câteva milioane de doze. Acestea ar urma să fie achiziționate printr-o procedură publică, însă autoritățile analizează și posibilitatea unei colaborări directe cu un stat producător, pentru a accelera procesul.

Tanczos Barna a mai spus că există discuții cu Institutul Cantacuzino pentru identificarea unei soluții rapide de implementare. În privința pestei, planul actual nu prevede vaccinarea, deoarece România are puține focare, iar imunizarea ar putea genera restricții la exportul de produse lactate și carcase.
Ministrul estimează că necesarul național de vaccin pentru variolă ar putea fi sub 10 milioane de doze, însă numărul exact nu este încă stabilit. Autoritățile analizează capacitatea statelor care produc vaccinul și opțiunile de transport, proces coordonat de ANSVSA.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare