marți, aprilie 30, 2024
AcasăsusRomânia este al treilea cel mai mare producător de petrol din UE....

România este al treilea cel mai mare producător de petrol din UE. Prețurile de la pompă sunt prea mari în continuare

Cei mai mari producători de petrol din Uniunea Europeană au fost, în 2022, Italia (4,5 milioane de tone), Danemarca (3,2 milioane de tone) şi România (3 milioane de tone), conform datelor publicate luni de Eurostat. 

Conform acestor date, producţia de ţiţei a UE a continuat să scadă în 2022, în pofida unei creşteri semnificative a preţurilor la petrol, ca urmare a invaziei ruseşti din Ucraina. Producţia de petrol a UE a coborât în 2022 la un minim istoric de 16,3 milioane de tone, cu 7,4% mai puţin decât în 2021.

Luând în vedere un orizont mai lung de timp, producţia de ţiţei a UE este în scădere începând din 2004, când a atins un vârf de 41,8 milioane de tone, ceea ce înseamnă că producţia din 2022 a fost mai mică cu 61% comparativ cu maximumul istoric din 2004.

În 2022 comparativ cu 2021, producţia de petrol a scăzut şi în primii trei producători: Italia (minus 8%), Danemarca (minus 2%) şi România (minus 6%).

Potrivit Eurostat, dependenţa UE de importurile de petrol şi produse petroliere a atins un nou maxim istoric de 97,7% în 2022, după ce în 2021 această dependenţă a înregistrat un declin semnificativ până la 91,6%.

În 2022, importurile totale de ţiţei brut ale UE s-au cifrat la 479,6 milioane de tone, o creştere considerabilă cu 7,4 puncte procentuale comparativ cu 2021, când aceste importuri au coborât la cel mai redus nivel din ultimii 31 de ani. Cele mai multe importuri au venit din Rusia (88,4 milioane de tone), Norvegia (54,1 milioane de tone), SUA (48,3 milioane de tone), Irak (37,2 milioane de tone) şi Kazahstan (36,6 milioane de tone).

Tot în 2022, rafinăriile din UE au produs 544,3 milioane de tone echivalent petrol de produse petroliere, în creştere cu 4,5% comparativ cu 2021. Cei mai mari producători de produse petroliere au fost: Germania (99,9 milioane de tone echivalent petrol), Italia (74,6 milioane de tone echivalent petrol), Spania (63,4 milioane de tone echivalent petrol) şi Ţările de Jos (59,6 milioane de tone echivalent petrol). Urmează, în ordine, Franţa, Grecia, Belgia, Polonia, Suedia şi România, cu o producţie mai mică de 20 de milioane de tone echivalent petrol.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente