miercuri, aprilie 30, 2025
AcasăEconomico-socialRomânia pregătește legislația împotriva campaniilor de fake-news online

România pregătește legislația împotriva campaniilor de fake-news online

Reprezentanții mai multor instituții lucrează în prezent la un proiect de ordonanță de urgență pentru a stopa propagarea de conținut fals, ilegal sau manipulator pe internet, conform informațiilor G4Media. Scopul proiectului este protejarea utilizatorilor împotriva interferenței străine în alegerile prezidențiale. Proiectul prevede că ANCOM și alte instituții relevante pot solicita furnizorilor de internet să blocheze accesul la pagini online cu astfel de conținut. Deciziile acestor instituții pot fi contestate în instanță.

Proiectul este discutat cu Comisia Europeană pentru a elimina suspiciunile că ar putea deveni un instrument de cenzură a conținutului incomod pentru guvern. Ordonanța de urgență ar urma să fie adoptată în următoarele două săptămâni, astfel încât să fie în vigoare înainte de începerea campaniei electorale.

Președintele interimar Ilie Bolojan a menționat acest proiect în conferința de presă de vineri, fără a oferi detalii suplimentare.

”Dacă am constatat că sunt lucruri care nu funcționează, dacă există în zona de online, în perioada de campanie, un fake total, care nu are nicio legătură cu realitatea și Biroul Electoral, la sesizarea unui candidat, constată că, într-adevăr, această chestiune este total falsă, cred că trebuie să gândim mecanisme prin care să poți să, cum să vă spun, ca acel conținut să nu mai poată fi promovat, pentru că duce la dezinformare și așa mai departe. Dacă există un conținut cu caracter explicit electoral care nu este marcat de către un candidat, deci care încalcă legislația electorală, legislația financiară, cred că trebuie să existe mecanisme pentru ca aceste lucruri să fie reglate. Și toate instituțiile noastre, de la ANCOM, la Autoritatea Electorală Permanentă, la Biroul Electoral Central, și așa mai departe, toate cele care au o responsabilitate în această zonă trebuie să funcționeze și cred că asta trebuie să facem”, a spus Bolojan.

Care sunt autoritățile care vor avea puterea de a le cere furnizorilor de internet oprirea accesului utilizatorilor la conținutul ilegal, potrivit draftului consultat de G4Media: Autoritatea Electorală Permanentă, Birourile Electorale, Consiliul Național al Audiovizualului, Directoratul Național de Securitate Cibernetică, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Afacerilor Externe, Inspectoratul General al Poliției Române, Direcția Generală de Protecție Internă, Autoritatea Națională pentru Supravegherea Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Apărării Naționale, Direcția Generală de Informații a Apărării, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Ministerul Economiei, Parchetul General.

Cum este definit conținutul ilegal, potrivit draftului de OUG:

a) incitare la ură sau violență;
b) discurs de ură și discriminare;
c) activități desfășurate de actori statali sau non-statali care utilizează tehnologiile informaționale pentru a influența, perturba sau submina procesele democratice ori securitatea națională;
d) distribuirea sau publicarea de conținut, inclusiv într-o manieră artificială sau automată, cu scopul de a manipula opinia publică, a crea confuzie sau a influența comportamentele și deciziile persoanelor sau grupurilor de persoane și care pot afecta valorile, drepturile și libertățile prevăzute la art. 1 alin. (1);
e) distribuirea în mediul online de conținut de tip imagine, video sau audio, manipulat sau generat cu ajutorul inteligenței artificiale sau a altor programe specializate, care induc în scop manipulator ideea veridicității pe baza asemănării considerabile cu persoane, obiecte, locuri sau alte entități ori evenimente existente, fără a indica, în mod direct sau indirect, faptul că acestea reprezintă ipostaze imaginare și că trebuie tratate ca un pamflet;
f) diseminarea de informații și materiale publicitare politice cu nerespectarea cerințelor legale, inclusiv într-o manieră artificială sau automată;
g) diseminarea de elemente de conținut care reprezintă faptă penală;
h) apologia comiterii sau incitarea la comiterea unei fapte penale;
i) colectarea de informații prin folosirea de tactici, tehnici și proceduri înșelătoare, distribuirea de malware sau alte acțiuni care au drept scop afectarea confidențialității, integrității, disponibilității, autenticității și nonrepudierii informațiilor în format electronic ale resurselor și serviciilor publice sau private în spațiul cibernetic.

Ce atribuții vor avea autoritățile pentru a stopa acest tip de conținut? Ele pot emite ordine de eliminare a respectivului conținut. Dacă site-urile, platformele sau rețelele sociale nu elimină conținutul respectiv, atunci ANCOM poate dispune, prin decizie, blocarea funcționalității unui domeniu «.ro» sau a accesului utilizatorilor unui serviciu de comunicații electronice furnizat pe teritoriul României la respectivul conținut.

Proiectul de OUG prevede că deciziile instituțiilor pot fi atacate imediat în instanță, în contencios administrativ la Curtea de Apel București. Important: proiectul prevede că atacarea în instanță nu suspendă executarea deciziei luate de ANCOM.

Proiectul prevede sancțiuni pentru furnizorii de internet care nu aplică decizia de restricționare a accesului la conținutul considerat ilegal. Amenda va fi de 50.000 de lei/zi în primele trei zile și crește la 100.000 de lei/zi după trei zile.

Proiectul prevede că are ca scop protejarea ”valorilor supreme ale Constituției, drepturile și libertățile fundamentale ale omului consacrate în Constituție, în convențiile și tratatele internaționale la care România este parte”.

Reamintim că documente desecretizate ale serviciilor de informații au indicat în 2024 o interferență a Rusiei în campania electorală pentru alegerile prezidențiale. Curtea Constituțională a anulat alegerile pe baza acestor documente.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare