AcasăEconomico-socialRomânia rămâne, pentru moment, în categoria „investment grade” după decizia Fitch

România rămâne, pentru moment, în categoria „investment grade” după decizia Fitch

România a evitat retrogradarea în categoria „junk”, după ce agenția de rating Fitch a decis să mențină calificativul BBB-, ultima treaptă din zona recomandată investițiilor, potrivit surselor Antena 3 CNN. Hotărârea reduce riscul unor reacții negative pe piețele financiare și menține accesul țării la investitori care nu pot deține obligațiuni ale statelor considerate speculative.
Fitch avertizează însă că deficitul bugetar ridicat, instabilitatea politică și ritmul lent al reformelor continuă să reprezinte vulnerabilități majore pentru economia României. Menținerea ratingului nu garantează costuri mai mici de finanțare, dar evită pierderea unor investitori instituționali importanți.

Următorul moment critic va fi 7 august, când agenția Moody’s își va publica evaluarea. Atât Moody’s, cât și S&P mențin România la limita inferioară a categoriei „investment grade”, cu perspectivă negativă.
Pentru a evita o retrogradare viitoare, autoritățile trebuie să demonstreze că pot reduce deficitul, implementa reformele din PNRR și asigura stabilitatea politică în perioada următoare.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare