vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocaleInternationaleRomânii din Marea Britanie așteaptă nerăbdători rezultatul referendumului din Marea Britanie

Românii din Marea Britanie așteaptă nerăbdători rezultatul referendumului din Marea Britanie

anglia

Imigranții români stabiliți în Marea Britanie așteaptă cu nerăbdare rezultatul referendumului privind apartenența acestei țări la Uniunea Europeană, în contextul în care o ieșire din Blocul comunitar ar afecta statutul europenilor aflați pe teritoriul britanic.

Aproximativ trei milioane de cetățeni din alte state UE, inclusiv câteva sute de mii de români, locuiesc în Marea Britanie. Polonezii sunt cei mai numeroși dintre aceștia, aproximativ 800.000 trăind în Marea Britanie, urmați de irlandezi (383.000) și germani (301.000), conform celor mai recente date disponibile de la Biroul Național de Statistică, informează cotidianul The Guardian.

Numărul românilor și bulgarilor, în mod frecvent ținta campaniei în favoarea ieșirii din UE, în care au fost catalogați drept „hoți de locuri de muncă” și „asistați sociali”, se ridică la 175.000 de persoane, respectiv, 59.000, dar este de așteptat ca datele pe anul 2015 să arate o creștere a numărului imigranților din cele două state.

Românii care trăiesc în Marea Britanie au păreri împărțite în ceea ce privește efectele referendumului de joi, însă cei mai mulți spun că vor descurca și în cazul în care Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană.

 

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente