joi, aprilie 18, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareRumelia Koren cetățean de onoare al municipiului Satu Mare

Rumelia Koren cetățean de onoare al municipiului Satu Mare

coica

Prin activitatea laborioasă pe care a desfășurat-o de-a lungul carierei, prof. univ. dr. Rumelia Koren reprezintă un nume de referință în sfera anatomopatologiei. O serie de metode noi de lucru în patologie poartă marca Koren.
Activitatea științifică pe care o desfășoară vizează aprofundarea studiilor patologice, prognozarea unor tumori maligne și elaborarea unor metode noi de lucru în patologie. Deține o activitate laborioasă, cu peste 130 de articole publicate, citate în literatură de aproximativ 2700 de ori, 69 de abstracte/rezumate ale lucrărilor prezentate în forumuri naționale și internaționale, coordonarea lucrărilor a 19 tineri cercetători.
Activitatea și contribuțiile aduse medicinei i-au fost răsplătite cu numeroase premii academice și profesionale, fiind membră a unor prestigioase societăți profesionale.
De naștere din Fălticeni, prof. univ. dr. Rumelia Koren s-a căsătorit și a lucrat o vreme la Satu Mare, unde a pus bazele secției de anatomopatologie de la Spitalul Județean Satu Mare. Cu toate că de mai bine de 30 de ani, trăiește în Israel, a rămas cu inima alături de colegii medici sătmăreni, dovadă și implicarea în promovarea revistei „Conexiuni Medicale” și a Zilelor Medicale Sătmărene și mai nou în dezvoltarea unei relații de colaborare cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”. Deși stabilită în urmă cu aproape trei decenii în Israel, a reprezentat cu cinste, pretudindeni și permanent, școala de medicină din România. De asemenea, s-a arătăt că lista lucrărilor științifice și a demersurilor în slujba medicinii, a sănătății publice, o consacră ca patolog de talie mondială.

Dr. Rumelia Koren a primit în anul 2013 titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest Vasile Goldiș, în semn de recunoaștere și prețuire a bogatei activități științifice și culturale pe care a desfășurat-o și o realizează în continuare în Satu Mare. Prof. univ. dr. Rumelia Koren este și redactorul șef al revistei „Conexiuni Medicale” aparținând Colegiului Medicilor din Satu Mare, o publicație recunoscută și apreciată la nivel național și internațional.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente