vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocaleInternationaleRusia amenință cu folosirea armei nucleare pentru apărarea Crimeei

Rusia amenință cu folosirea armei nucleare pentru apărarea Crimeei

rusia

Rusia a amenințat cu folosirea „forței nucleare” pentru a apăra anexarea Crimeei și a avertizat că „aceleași condiții” care au determinat-o să acționeze în Ucraina există și în cele trei țări baltice, toate membre NATO, relatează The Independent, în ediția electronică.

Potrivit notelor unui american la o întâlnire între generalii ruși și oficialii americani – și văzută de cotidianul The Times – Moscova a amenințat cu un „spectru de răspunsuri de la nuclear la non-militar” dacă NATO dislocă mai multe forțe în Lituania, Letonia și Estonia.

Rușii au declarat la întâlnirea care a avut loc în Germania luna trecută că o încercare de returnare a Crimeei Ucrainei va fi întâmpinată „puternic, inclusiv prin folosirea forței nucleare”.

Ei au declarat că dacă NATO trimite arme Ucrainei, această inițiativă va fi văzută drept „o nouă avansare a NATO spre granița rusă” și „poporul rus va cere un răspuns puternic”.

Ei au adăugat că „aceleași condiții care au existat în Ucraina și au determinat Rusia să acționeze aici” există și în cele trei state baltice, care, ca și Ucraina, au un număr mare de persoane care se consideră etnici ruși.

Rusia ar intenționa să facă mai mulți pași și în ceea ce privește țările baltice, potrivit notelor, dar aceștia sunt mai degrabă „acțiuni de destabilizare care ar face și mai dificilă identificarea Rusiei decât cele din estul Ucrainei”.

Notele sugerează că Moscova ar evita trimiterea de „trupe și armament greu în favoarea altor instrumente”.

„Rusia speră să atragă treptat populația rusă către Rusia fără să ofere NATO un pretext de a mobiliza trupe”, adaugă documentul.

Dacă NATO răspunde, aceasta îl face „un potențial coagresor împotriva minorităților vorbitoare de limbă rusă din statele baltice”, o situație descrisă ca „potențial mult mai periculoasă decât în Ucraina pentru Statele Unite”.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente