vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareS-a lansat campania - „Informare acasă! Siguranță în lume!”

S-a lansat campania – „Informare acasă! Siguranță în lume!”

Secretarul de stat Lilla Boglarka Debelka a lansat la Satu Mare cea de-a doua ediție a Campaniei Naționale „Informare acasă! Siguranță în lume!”.

Scopul evenimentului, care a avut loc la Colegiul Naţional “Ioan Slavici”, a fost creșterea gradului de informare a românilor cu privire la riscurile la care se pot expune odată cu decizia de a căuta un loc de muncă, un program de studiu sau alte oportunități în afara granițelor României precum și stimularea procesului de reîntoarcere și reinserție socio-profesională pentru cei care hotărăsc să revină acasă.

„Sătmărenii sunt pretutindeni în lume și dacă sunt bine informați vor fi în siguranță oriunde în Europa sau în lume, în calitate de turiști sau în căutarea de noi oportunități. Este un drept câștigat și merită toate eforturile să ne păstrăm dreptul de a călători și munci în libertate, oriunde în lume. Dar și onoarea de a păstra România casa românilor din toate colțurile lumii.
Siguranța vine din cunoșterea legii și din respectarea regulilor. Nimeni nu poate să ne apere mai bine decât o facem fiecare dintre noi. Când apelăm la puterea legii, ca ultimă instanță, poate fi târziu sau o facem la costuri pe care nu ni le-am imaginat.” a subliniat prefectul judeţului Satu Mare, Darius Filip.

Campania „Informare acasă! Siguranță în lume!” se va derula în toate cele 41 de județe ale țării și Municipiul București, în două etape, prima în aprilie-mai, urmând ca cea de a doua să aibă loc în perioada august-septembrie 2019.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente