joi, februarie 22, 2024
AcasăsusSă petrecem românește, în ,,Elveția României,,

Să petrecem românește, în ,,Elveția României,,

Ninsorile au pus stăpânire pe crestele Carpaților Meridionali, fapt ce i-a îndreptățit pe administratorii domeniilor schiabile să se grăbească cu deschiderea noului sezon de schi și săniuș.

Pregătiri febrile au început în zona Munților Lotru, din județul Vâlcea, pe pârtiile cu cele mai mai impresionante priveliști din România, aparținând Domeniului Schiabil Transalpina din Vâlcea. Deschiderea acestora este condiționată însă de condițiile meteorologice.

Pentru Transalpina Ski Resort (vechea denumire a domeniului schiabil din Vâlcea) inaugurarea de Ziua Națională a României reprezintă o premieră – fiind prima dată când se întâmplă acest lucru de la darea în folosință a pârtiilor.

Operatorii au anunțat deschiderea pârtiilor începând cu data de 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, precum și a instalațiilor de telegondolă și teleschi.

Deja, în apropierea domeniului schiabil, pentru perioada minivacanței nu mai există nici o disponibilitate la cazare, iar Valea Lotrului este ocupată în proporție de aproape 100%. 

„Petrecem pentru prima dată autentic, românește, 1 Decembrie”

De zile întregi ninge la munte, unde s-a așternut un strat consistent de zăpadă. În Meridionali a viscolit puternic, la finele săptămânii trecute când a și existat o avertizare de vreme extremă fiind emis un Cod Roșu de vânt puternic cu rafale de până la 160 km la oră care le-a dat mari bătăi de cap drumarilor, localnicilor, dar și celor care administrează domeniile schiabile. Zona cunoscută drept „Elveția României”, grație panoramei spectaculoase pe care o oferă, dar și faptului că aici stratul de zăpadă rezistă cel mai mult timp, nu a făcut excepție.

„Instalațiile și pârtiile se vor deschide 100% în 30.11.2023, cel puțin în partea superioară!”, au dat asigurări administratorii domeniului schiabil despre surpriza pregătită iubitorilor sporturilor de iarnă.

Aceștia au mai precizat: „Am pornit în plin fabrica de zăpadă, conform planului și anume – să petrecem pentru prima dată autentic, românește, 1 Decembrie, pe pârtiile de la Transalpina… Dacă vor fi condiții optime de schi, cu siguranță se deschide telescaunul. Din păcate, acolo nu avem instalație de înzăpezire artificială, și nu putem realiza un mix de zăpadă, aceasta fiind viscolită foarte tare!”.

Valea Lotrului ocupată aproape în integralitate de turiști

„Călcâiul lui Ahile” în cazul Domeniului Schiabil Transalpina îl reprezintă de la bun început lipsa unităților de cazare în apropierea pârtiilor, cele existente fiind mult prea puține în comparație cu cererea. Iubitorii sporturilor de iarnă sunt nevoiți de fiecare dată să străbată zeci de kilometri până la cazare, cele mai apropiate cabane și pensiuni fiind cele din zona Obârșia Lotrului – Vidra (insuficiente), Voineasa fiind la aproximativ 35 km depărtare.

Pentru minivacanța de 1 Decembrie, pe Booking, nu mai este nicio disponibilitate de cazare în proximitatea pârtiilor. În stațiunea Voineasa, am mai găsit doar două oferte (în data de 28 noiembrie gradul de ocupare era de 92%), la fel ca în localitatea învecinată – Malaia, de pe Valea Lotrului.

Cazări disponibile mai erau în zona Ciunget / Ciungetu și orașul – stațiune Brezoi, precum și pe Valea Oltului.

Prețurile în Voineasa pornesc de la 93 de euro/trei nopți pentru două persoane, iar o cabană cu 18 locuri pentru 3 nopți de cazare costă aproximativ 1.000 de euro (934 euro).

Deocamdată, singura cale de acces sigură – DN7A, legătura cu Valea Oltului

Pe lângă infrastructura turistică privind cazarea, și cea rutieră reprezintă un alt punct slab al zonei, cam singura posibilitate sigură de acces fiind cea dinspre Valea Oltului, pe DN7A.

Operatorii au dat asigurări că se fac toate eforturile pentru deschiderea DN 67C – tronsonul de Transalpina dinspre Sebeș – Alba și pentru deszăpezirea DN7A, dinspre Petroșani – Hunedoara. Porțiunea de Transalpina care face legătura cu Rânca, județul Gorj, este închisă până în primăvară.

Skipass-ul va putea fi achiziționat și online, din acest an

Există însă și vești bune. Ca noutate, ar fi faptul că, odată cu deschiderea noului sezon de schi, va fi accesibilă achiziționarea online a skipass-ului pentru a fi evitate interminabilele cozi la casele de bilete de la baza pârtiilor. Deocamdată, nu au fost postate noile tarife.

Administratorii au menționat că s-a investit atât în înlocuirea sistemului de turnicheți, sistemului de acces în parcare și ticket box magazin on-line, realizate prin implementarea unui proiect pe fonduri europene privind digitalizarea Domeniului schiabil Transalpina – Voineasa.

Alte facilități și cum se poate ajunge în zonă

Transalpina Ski Resort se află în partea de nord-vest a județului Vâlcea pe drumul care leagă Valea Oltului de cea mai înaltă șosea din România – Transalpina. Altitudinea de la baza celor șapte pârtii este de 1350 metri. De aici se urcă pe munte, 2,9 kilometri, cu o telegondolă până la 1800 de metri, de unde se continuă cu teleschiul până la 2000 de metri, pe Vârful Bora.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente