marți, aprilie 16, 2024
AcasăsusSăptămâna francofoniei în Colegiul Național „Mihai Eminescu”

Săptămâna francofoniei în Colegiul Național „Mihai Eminescu”

În perioada 17 – 21 martie 2014, în cadrul Săptămânii francofoniei, CatedradeLimbafrancezăaColegiuluiNațional„MihaiEminescudinSatuMare, reprezentată de profesorii Molnar Mariana și Lenarth Gheorghe, împreună cu elevii care studiază limba franceză în această școală, organizează următoarele activități:

Expozițiade carte în limba franceză „Moi, je lis. Et vous…?”.

Cărțile din expoziție fac parte din fondul Bibliotecii Petru Bran (inclusiv din fondul de carte veche) a Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Satu Mare și din donațiile pe care le-a făcut școlii Asociația Adiflor (cu care școala este în parteneriat educațional din anul 2013). Expoziția este deschisă tuturor iubitorilor de carte în general, și a celor de lectură în limba franceză, în special, în perioada 17 – 21 martie a.c., în BibliotecaPetruBran (biblioteca școlii).

Spectacolul „Parole auxtalents”.

Spectacolul cuprinde momente artistice cu participarea unor elevi talentați din liceu și se va desfășura în Sala festivă a Colegiului Național „Mihai Eminescu”, joi, 20 martie a.c., începând cu ora 1300. La spectacol vor fi prezenți profesori și elevi eminescieni.

Lansarea celui de-al treilea număr al revistei școlare în limba franceză „Nosessais”.

În cadrul spectacolului „Parole auxtalents”va avea loc lansarea celui de-al treilea număr al revistei școlare în limba franceză „Nosessais”.

Expoziție de afișe cu mesaje despre semnificația și importanța cunoașterii limbii franceze în prezent.

Afișele sunt realizate în colaborare cu Consiliul Școlar al Elevilor a Colegiului Național „Mihai Eminescu” și pot fi vizualizate în loc public și vizibil în școală (corp A, etajul întâi) în zilele de 20 și 21 martie 2014.

La toate activitățile desfășurate în Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Satu Mare, în această Săptămână a francofoniei, sunt așteptați toți cei care iubesc limba franceză.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente