joi, martie 28, 2024
AcasăLocaleSătmărel, cartierul în care locuitorii plătesc taxe de oraș, dar au condiții...

Sătmărel, cartierul în care locuitorii plătesc taxe de oraș, dar au condiții mai rele ca într-un cătun

În timp ce mai marii orașului se rugau la Casa Meșteșugarilor pentru binele sătmărenilor, locuitorii din Sătmărel își îndreptau privirea spre Cer rugându-l pe Dumnezeu să facă o minune pentru ei, deoarce autoritățile locale par să-i ignore în continuare.

Pe lângă nenumăratele lipsuri pe care le au(infrastructură rutieră, rețea apă-canal) locuitorii din Sătmărel se lovesc de o mare problemă atunci când precipitațiile sunt abundente: drumuri impracticabile și noroi până la glezne.

În Sătmărel nu există o singură stradă pe care să se poată circula cu mașina, nu pe jos, în condiții decente. Trotuarele sunt aproape inexistente. Atât de gravă este situația, încât oamenii au ajuns să se bucure de străzile cu ceva mai puține gropi. 

Pare greu de crezut că într-un cartier al municipiului Satu Mare, unde oamenii plătesc taxe și impozite la fel ca locuitorii din reședința de județ, autoritățile locale refuză să facă vreo investiție. 

Pe câteva străzi, accesul cu autoturismul este aproape imposibil, cele cu tracțiune 4×4 având probabil șanse de izbândă.

Oamenii ne-au spus că au ajuns să se certe cu vecinii care doresc să intre pe străzile impracticabile, cu mașina, ca să nu deterioreze și mai tare drumul. Unii dintre ei preferă să își parcheze autoturismele la câteva case distanță, să își schimbe încălțămintea de oraș cu cizmele din portbagaj și abia apoi să pornească spre casă.

Oamenii își cară cumpărăturile de la mașini și până la case, cu roaba. Copiii sunt duși la mașini în brațe și cu toate astea, sunt conștienți că nu se pot face minuni cât ai pușca din degete și cer ca o soluție de urgență îndreptarea drumurile greu accesibile sau umplerea lor cu pământ/piatră.

Oamenii sunt deciși chiar să picheteze sediul Primăriei în speranța rezolvării, măcar pe moment, a problemei lor.

Am solicitat un punct de vedere reprezentanților Primăriei pe acest subiect, însă până la ora publicării acestui articol nu am primiti vreun răspuns. 


- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente