miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareSătmărenii au ucrat pe podium la concursul de obiceiuri de munte de...

Sătmărenii au ucrat pe podium la concursul de obiceiuri de munte de la Păltiniș

Iubitorii muzici folk și ai muntelui, s-au întrecut în 1 și 2 febriarie, la Păltiniș, unde Clubul de Turism Montan „Amicii Munților” din Sibiu, a organizat cea de-a IX-a ediție a Festivalului de muzică folk și obiceiuri de munte „Clopul Turistului”. Probele deja consacrate au fost următoarele: cultural, fotografie montană, grafică, probă de prim ajutor, orientare sportivă pe trasee marcate din Munții Cindrel precum și alte surprize pregătite concurenților. De asemenea, în cadrul probei culturale, fiecare club a fost provocat să susțină timp de 15 minute un program artistic cu tematică montană, ce cuprinde momente de muzică, teatru, dans, poezie.  La acest festival-concurs folkistul sătmărean, George Negrea împreună cu membri clubului ,,Salamandra” și un grup de copii de la Centrul „DIANA” care au reprezentat județul Satu Mare au obținut mențiune III, luptându-se cu celelalte cluburi din județele: Sibiu, Timis, Baia Mare Bihor, etc. Deasemenea, sătmărenii au mai obținut locul I la proba de Prim ajutor, locul II la proba de „Orientare Montana”, locul II la proba „Sllide Show”, locul 3 la proba „Video” . Festivalul își propune conștientizarea și valorificarea patrimoniului natural al munților și promovarea culturii.paltinis (1)paltinis (4)paltinis (3)

4 COMENTARII

Comentariile sunt închise.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente