vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareSatu Mare. Peste 500 de copii sunt abuzați anual

Satu Mare. Peste 500 de copii sunt abuzați anual

Luni, 31 octombrie 2022, în incinta sediului DGASPC din municipiul Satu Mare, a fost inaugurată o cameră de audiere pentru minori.

Potrivit datelor prezentate de DGASPC Satu Mare, anual, la nivelul județului nostru, sunt abuzați fizic, sexual sau sunt neglijați peste 500 de copii. Dintre aceștia, peste 20% erau de regulă consiliați/audiați la sediile Poliției sau Parchetului însă, începând de astăzi, acești copii care au trecut printr-o traumă vor putea fi audiați într-un cadru specializat.

Astfel, potrivit DGSAPC Satu Mare, în anul 2020, 505 copii au fost abuzați fizic/sexual sau neglijați, 558 în anul 2021, iar de la începutul acestui an 539 de copii.

Audierea copiilor victime ale infracțiunilor reprezintă o activitate procedurală extrem de importantă în cadrul procesului penal, iar realizarea etapelor în totalitate și în ordinea lor firească este necesară și trebuie tratată cu maximă responsabilitate și profesionalism întrucât de rezultatul audierii poate depinde într-o mare măsură succesul anchetei.

Scopul audierii este obținerea unei declarații complete și exacte de la copil în condiții de imparțialitate, profesionalism, empatie, care să favorizeze aflarea adevărului și protejarea emoțională a copilului.

Prin urmare, audierea trebuie să fie orientată spre copilul victimă și bazată pe respectarea drepturilor sale ținând cont de vârsta, nivelul de maturitate, opiniile, nevoile și preocupările acestuia.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente