luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareScandal în local public

Scandal în local public

scandal-intr-un-bar

În data de 28.06.2016, în jurul orei 20,30 polițiștii din Carei au fost solicitați să intervină pentru aplanarea unui scandal produs pe terasa unui local din municipiu și în care sunt implicate mai multe persoane.
La fața locului a intervenit patrula de siguranță publică, care în urma verificărilor efectuate a stabilit că doi bărbați, unul de 34 de ani din Ciumești și unul de 37 de ani din Carei, care se aflau pe terasa localului în calitate de consumatori, pe fondul unor discuții contradictorii și al consumului de alcool, au intrat în conflict cu un alt client de 56 de ani din Carei și la un moment dat au început să se lovească reciproc cu pumnii și picioarele.
În urma incidentului, toți cei trei implicați în conflict au suferit leziuni la nivelul capului și al feței, motiv pentru care au fost transportati la camera de Garda a Spitalului Municipal Carei, pentru investigații medicale.
În cauză a fost deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente