sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareSe anunță proteste ale medicilor

Se anunță proteste ale medicilor

Membrii Federaţiei Sanitas au stabilit un calendar al protestelor, care vor începe pe data de 6 martie şi vor culmina pe 3 aprilie, când se va organiza un miting de amploare în Bucureşti. Sindicaliştii din Sănătate spun că Legea Salarizării, adoptată în 2017, a dus la pierderi din venituri.

Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS a hotărât să înceapă organizarea de acţiuni sindicale revendicative după următorul program:

06.03.2019 – Pichetarea Ministerului Finanţelor Publice;
13.03.2019 – Pichetarea Ministerului Sănătăţii;
20.03.2019 – Pichetarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale;
03.04.2019 – Miting în Bucureşti.

Printre revendicarile Satitas amintim:

-Eliminarea din plafonul de 30% a indemnizaţiei de hrană şi a sporului pentru asigurarea continuităţii activităţii în unităţile sanitare şi de asistenţă socială;
-calcularea sporurilor şi a gărzilor la salariul de bază actual pentru toţi salariaţii din sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială;
-asigurarea finanţării creşterilor salariale prin transfer de la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;
-includerea contravalorii indemnizaţiilor pentru concediile de odihnă şi pentru concediile medicale în suma salariilor de bază de la nivelul ordonatorului de credite;
-eliminarea inechităţilor în ceea ce priveşte aplicarea Regulamentului de sporuri; corectarea inechităţilor din Legea 153/2017 şi includerea în Anexa II a tuturor categoriilor de personal din sănătate şi asistenţa socială.

-negocierea şi semnarea Contractului Colectiv de Muncă la nivelul Sectorului Sănătate.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente