vineri, martie 29, 2024
AcasăLocaleNationaleSe răcește vremea

Se răcește vremea

romania-1603-color

Marți, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit în regiunile vestice, nord-vestice și centrale, în timp ce în restul teritoriului valorile termice vor marca o scădere ușoară, apropiindu-se de normele climatologice ale acestei perioade, informează Administrația Națională de Meteorologie.

Cerul, mai mult senin dimineața, se va înnora treptat pe parcursul zilei și la începutul nopții în regiunile estice, sud-estice și parțial în cele sud-vestice, unde cu totul izolat va ploua slab, iar local în Carpații Meridionali și izolat în Orientali se vor semnala precipitații mixte. În a doua parte a nopții, cerul va fi variabil, cu înnorări din ce în ce mai accentuate în jumătatea de est a țării, iar spre sfârșitul intervalului pe arii restrânse vor fi precipitații slabe, mixte în Dobrogea și mai ales ninsori în Moldova și în zona montană. Vântul va avea intensificări la munte, pe litoral și în deltă, iar ziua, local și temporar, și în regiunile extracarpatice. Temperaturile maxime vor avea valori de la 3 grade în Delta Dunării până la 17 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime se vor încadra între -8 și 3 grade.

LA BUCUREȘTI:

Marți, valorile termice vor marca o scădere ușoară, apropiindu-se de normalul termic al perioadei. Cerul, mai mult senin dimineața, se va înnora treptat după-amiaza, iar noaptea va fi variabil, cu înnorări accentuate spre sfârșitul intervalului, dar condițiile de precipitații vor fi reduse. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în cursul zilei. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 10 grade, iar cea minimă va fi de -3…-1 grad.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente