vineri, decembrie 13, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareSe vrea demiterea managerului spitalului. Pataki este împotrivă

Se vrea demiterea managerului spitalului. Pataki este împotrivă

Grupul de consilieri județeni ai PSD au solicitat demisia managerului Spitalului Județean de Urgență (SJU) Satu Mare, dr. Camilio Coste. Potrivit consilierului județean Ciprian Ardelean, în cadrul unei vizite pe care grupul PSD l-a făcut la spital, medicii de acolo au reclamat foarte multe aspecte negative, inclusiv jugniri venite din partea managerului.

În luarea de cuvânt președintele Consiliului Județean (CJ), Pataki Csaba, a subliniat faptul că, managerul SJU și-a dat demisia „însă nu am acceptat-o. Nu poți să-ți iei pălăria și să pleci. Trebuie să vedem cine a greșit, iar vinovații trebuie să răspundă în fața organelor competente”.

Pataki spune că va fi întocmit un raport detaliat cu privire la situația de al spital. De asemenea, acesta a cerut o întâlnire, dar fără presă, cu grupul PSD din cadrul CJ.
În discuții a intrat și Virgil Enătescu (PNL), care a acuzat că se încearcă politizarea situației de la spital.

Pataki se opune demiterii managerului 

Acesta le-a explicat consilierilor județeni că de când a preluat mandatul de președinte al CJ a fost de zeci de ori la spital, să discute cu conducerea instituției, dar și cu medicii.
„Dacă considerați că problema sistemului de sănătate din județul Satu Mare stă într-un singur om, îi dați puteri supranaturale acestui domn doctor Coste. Aceste probleme persistă, unele chiar de mai bine de un deceniu. Sincope în privința medicamentelor au fost și din păcate n-aș vrea să afirm, dar fiind un om conștient și serios, nici nu poate să garanteze nimeni că nu vor fi”, a spus șeful CJ.

De asemenea, Pataki a explicat de ce nu a acceptat demisia dr. Camilio Coste.

„Domnul Coste și-a dat demisia, nu am acceptat demisia până când nu vedem clar cine ce a greșit concret nici măcar o demisie nu accept. Adică, nu îmi iau pălăria și am plecat … Acolo sunt probleme administrative în primul rând. Spitalul nu e un birou din Consiliul Județean, nu trebuie să ne uităm la spital ca la o feudă a Consiliului Județean, cum a fost privit mulți ani. Responsabilitatea actului medical revine directorului medical, a asistentei șefe, Colegiului Medicilor iar de oprit furnizarea cu niște elemente de bază a funcționării, nici managerul nu poate să deblocheze. Am fost de față când și-a dat demisia și foarte mare surpriză o să aveți că foarte multe contracte consecvente au apărut în 5 minute, care erau pierdute pe căile administrative. Am întrebat persoanele responsabile unde au ținut aceste acte și au răspuns că erau pe circuit, că mai lipseau niște semnături. O să vin și eu cu un raport public”, a declarat Pataki.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare