sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareSemnal M concertează la Satu Mare

Semnal M concertează la Satu Mare

semnal m

Joi, 28 aprilie, de la ora 20.00, una dintre cele mai bune trupe românești rock ale anilor 80 concertează la Satu Mare, în District 15.

Zecile de hituri ale trupei Semnal M vor putea fi rememorate live împreună cu membrii formației actuale. La fereastra ta, Desculț în iarbă, Primăvară românească, Bal la Apahida sau Spune-mi cine ești, sunt doar câteva dintre piesele care au adus faimă formației condusă ani buni de regretatul Iuliu Merca. În vremuri foarte tulburi pentru rockul românesc, Semnal M a însoțit tinerețea multor generații care i-au fredonat și au dansat pe muzica lor .

Trupa Semnal M a luat ființă în anul 1977, avându-i ca membri pe Iuliu Merca (chitară solo, voce), Ștefan (István) Boldijar (solist vocal, chitară bass), Octavian Popovici (chitară),și Liviu Hrișcu (percuție). În această perioadă apare Single -ul cu piesele „Moara” și „Durata” și LP -ul „Trenul cursă de persoane Apahida – Cluj” cu înregistrări radio. Piesa „Moara” ajunge până pe locul 4 în topul BBC pentru Europa de Est, fapt menționat și de Radio Europa Liberă.

Trupa a avut un turneu de două săptămâni în Iugoslavia, în cadrul Zilelor Culturii Românești în această țară. Se ivește posibilitatea fugii în Occident, dar până la urmă membri formației se întorc în țară, continuând activitatea componistică și concertistică.

Până în 1980 au loc multe schimbări de componență iar cu venirea bateristului Francisc „Saci” Salamon în 1980, grupul trece la un ton „mai rock”, câștigând premiul de compoziție la festivalul „ClubA” din același an, cu piesa „Mai avem multe de făcut”.

Tot în anul 1980  înregistrează la „Electrecord” albumul „Cântece Transilvane” pe care apar, printre altele, și piesele „O roată de foc”, „Drumuri”, „Bal la Apahida” etc. Aceasta din urmă apare și într-un top din Japonia și este considerată una dintre primele piese „etno” românești. Discul este considerat un real succes de casă, realizând un număr record de vânzări.

În 1983 apare albumul „Planeta visurilor noastre”, iar Ghiță Ciolac părăsește grupul, stabilindu-se în Germania, fiind înlocuit de Dumitru „Teaca” Căpușan (chitară, vioară, voce). Apar marile succese „Urare”, „Tânăra dimineață”, „La fereastra ta”, „Spune-mi cine ești”.

Următorii ani sunt dedicați activității concertistice, iar după 1989 se înregistrează la „Migas Real Compact” albumul „Mari Succese” cu Adrian Ordean la pupitru.

În 1994 Francisc „Saci” Salamon părăsește trupa, iar Merca și Boldijar înregistrează în studiourile „Taurus” al lui Adrian Berinde piesele „M-a vrăjit o stea”, „Hupupu”, „Nobody ask me”, cu ajutorul lui Jimi El Laco (Nightlosers).

În 1996 este cooptat Ștefan Nagy la baterie, întors în țară din Germania după o lungă perioadă de timp. Apar MC -ul „Unplugged”, MP -ul și CD -ul „Povești la gura sobei”. În 1998 se alătură grupului Dan Cosma, multiinstrumentist (claviaturi, chitară, vioară, percuție, voce) și se efectuează o serie de spectacole în Germania, la care li se alătură și fostul coleg Ghiță Ciolac, la orgă „Hammond”.

Problemele de sănătate ale lui Iuliu Merca au dus la venirea în trupă a tânărului și talentatului chitarist din Baia Mare, Florin Ștefan.

În 1999, pe 27 Iulie, moare Iuliu Merca, lăsând un gol imens în urma lui. Urmează o perioadă grea și confuză, dar grupul hotărăște să-și continue activitatea.

Cu ajutorul lui Mircea Buteanu de la „Diesel Club” din Cluj, si cu participarea necondiționată a elitei muzicii pop-rock românești se organizează un megaspectacol la Sala Sporturilor din Cluj in memoria celui care a fost Iuliu Merca, iar cu sprijinul de neprețuit al prietenilor de la studioul „Taurus” se înregistrează un număr de 14 piese dintre cele mai cunoscute ale grupului și care n-au mai apărut pe CD până atunci, urmând să fie editate pe un disc „In Memoriam”.

Acest lucru devine posibil abia în anul 2004, mulțumită Casei de producție „Rage Records”, care se angajează în editarea materialului „In Memoriam”, și a albumului cu piese noi „Azi

Este în pregătire un nou material discografic, repetițiile și înregistrările având loc, în studioul lui Nicu Barna, care s-a alăturat formației, și în activitatea concertistică, fiind, pe lângă inginer de sunet, și instrumentist și vocalist.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente