joi, martie 28, 2024
AcasăDivertismentSemnificaţia mărţişorului

Semnificaţia mărţişorului

Obiceiul martisorului, simbol ancestral al unui vechi scenariu de innoire a timpului in pragul primaverii, este legat, conform traditiei, de momentul mortii si nasterii simbolice a unei zeitati feminine autohtone – Baba Dochia.

Martisor este si denumirea populara a lunii martie, luna inceputului de an agrar.

Obiceiul martisorului s-a pastrat pana in zilele noastre dar nu la cotele sensibilitatii de alta data.

In credinta populara martisorul simbolizeaza funia anului care aduna, prin impletirea celor doua fire, cele 365 de zile calendaristice. Culorile alb si rosu reprezinta cele doua anotimpuri opuse, iarna si vara, in vechile societati traditionale fiind cunoscute doar aceste doua anotimpuri de baza, primavara si toamna fiind considerate a fi doar anotimpuri de trecere.

Conform credintelor bucovinene, martisorul este firul zilelor din an tors de Baba Dochia in timp ce urca cu oile pe munte, asemanator firului vietii omului tors la nastere de catre ursitoare. Culoarea alba reprezinta frigul iernii ce se incheia iar cea rosie caldura verii ce urma in mod firesc in calendar.

Semnificatia martisorului s-a diluat odata cu trecerea anilor. In trecut, el era confectionat de catre mame, care adaugau la snurul bicolor, impletit din fire de lana (stramatura), cate o moneda de argint sau chiar de aur si-l legau la mana copiilor in dimineata zilei de 1 martie, inainte de rasaritul soarelui. Se credea ca, in felul acesta, copiii erau aparati de rele si de boli si ca aveau sa fie sanatosi, precum argintul, si rosii la fata, precum culoarea rosie din snur.

Fetele isi atarnau firul impletit la gat, in credinta ca nu vor fi fie arse de soare peste vara, conform zicalei: „Cine poarta martisoare / Nu va fi parlit de soare”.

In comunitatile traditionale bucovinene fetele ofereau cu multa bucurie martisorul, in ziua de 1 martie, flacailor din sat, obicei care s-a pastrat pana astazi.

Martisorul era purtat de catre copii timp de 12 zile sau pana la anumite sarbatori de primavara (Mucenici, Blagovistenie, Florii, Paste ), pana la inflorirea pomilor fructiferi sau a unor arbusti precum macesul. In alte locuri, martisorul era purtat pana la sosirea pasarilor calatoare, cand era aruncat in directia de unde veneau acestea rostindu-se: „Ia-mi negretele si da-mi albetele”. In cazul in care martisorul era purtat pana la inflorirea pomilor, acesta se atarna pe crengile inflorite iar cu banul de la fir se cumpara vin rosu, paine si cas proaspat pentru ca purtatorii, simbolului de primavara sa aiba fata alba precum casul si rumena precum vinul rosul.

Şnurul Babei Dochia

Într-adevăr, nu suntem singurii purtători de mărţişoare. Ceea ce ne deosebeşte de vecinii noştri din Balcani sunt poate credinţele şi legendele referitoare la patronul spiritual al mărţişorului: Baba Dochia. Entitate mitică, cu un rol important în panteonul românesc, Baba Dochia este întruchiparea timpului care a îmbătrânit şi trebuie să se lupte cu timpul cel tânăr; este simbolul disputei dintre nou şi vechi, dintre iarna care trebuie să plece, să moară, şi primăvara care trebuie să învingă, prin forţa căldurii sale. Stăpână a zilei de 1 martie, Baba Dochia este femeia care ar fi tors firul mărţişorului pe când a urcat cu oile la munte. În unele legende româneşti, se povesteşte că Baba Dochia avea o noră, soţia feciorului ei Iovan, zis şi Dragobete, pe care o punea la tot felul de treburi grele pentru a-i afla isteţimea şi destoinicia. Una dintre probe se referă la trimiterea nurorii după fragi în plină iarnă. Dacă fata ar fi găsit frăguţe, Baba Dochia putea pleca cu oile la munte, deoarece primăvara a venit şi iarna nu mai are putere. Evident că, fiind vorba de o „încercare mitică”, tânăra fată căuta în zadar frăguţele, care nu se copseseră în plină iarnă. În pădure, lângă un foc, întâlneşte însă doi bătrâni. După ce le cere permisiunea să se încălzească şi ea un pic, iar bătrânii o întreabă ce caută în pădure, fata le povesteşte despre dorinţa Babei Dochia şi suferinţa ei. Liniştind-o, unul dintre bătrâni o sfătuieşte să pună câţiva cărbuni aprinşi în cofiţă şi să meargă acasă, dar să nu o deschidă până nu ajunge. Minune, când dă cofiţa Babei Dochia şi aceasta o deschide, găseşte înăuntru fragii. Bineînţeles, cei doi bătrâni nu erau altcineva decât Sfântul Petru şi Bunul Dumnezeu, care umblau printre oameni pentru a le cerceta faptele şi sufletul. Cu ajutor divin, nora Babei Dochia reuşeşte să o determine pe aceasta să plece cu oile la munte, păcălind-o astfel că iarna a trecut. Pedepsită pentru răutatea ei, Baba Dochia moare îngheţată de o ultimă răbufnire a gerului. Morala, înţelepciunea desprinsă din această legendă, este legată de semnificaţia mărţişorului, dar şi de credinţa că „nimic nu se împlineşte fără voia Domnului, chiar dacă omul îşi doreşte”.

Totdeauna, Dumnezeu vine în sprijinul omului, doar atunci când sufletul acestuia este curat şi acţionează întru dreptate. Se pare că tinereţea, expresie a perpetuei înnoiri, este ocrotită de Dumnezeu, pentru a aduce binele în familie şi comunitate. În satul tradiţional, tinerii erau nădejdea continuităţii neamului şi a păstrării valorilor spirituale ale comunităţii.

Martisorul era un simbol purtat cu multa demnitate si chiar solemnitate de catre membrii societatii traditionale, care evitau orice comportament necivilizat in perioada in care martisorul le impodobea imbracamintea.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente