Senatul a decis, luni, exonerarea de la plată a cadrelor didactice pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială pe care acestea trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori, drept consecință a constatării făcute de către Curtea de Conturi.
Proiectul, reexaminat la solicitarea președintelui Traian Băsescu, a întrunit 122 voturi ”pentru”, două voturi ”împotrivă” și două abțineri, solicitarea ca legea să fie respinsă primind vot negativ din partea majorității senatorilor.
Inițial, semnatarii proiectului propuseseră exonerarea de la plată a personalului încadrat în unitățile de învățământ din Lupeni, Petroșani și Vulcan pentru veniturile de natură salarială pe care trebuie să le restituie în urma constatării unor prejudicii de către Curtea de Conturi.
Comisia pentru muncă a adoptat, însă, un raport prin care extinde prevederile legii, eliminând restricția aplicării ei doar pentru localitățile Lupeni, Petroșani și Vulcan.
Președintele Băsescu a menționat, în cererea de reexaminare, că modalitatea de stabilire a domeniului de aplicare a acestui act normativ este de natură să confere caracter individual și discriminatoriu legii întrucât aceasta nu se aplică la un număr nedeterminat de cazuri concrete, în funcție de încadrarea lor în ipoteza normei, ci într-un singur caz, respectiv personalului încadrat în unitățile de învățământ din localitățile menționate.
El a mai susținut că diferența de tratament între cei care vor beneficia de prevederile acestei legi și celelelalte categorii de persoane nu se justifică, fiind lipsită de un temei obiectiv și rezonabil.
Unul dintre inițiatori, senatorul PSD Ecaterina Andronescu, a explicat, înainte de vot, că propunerea legislativă privind exonerarea de la plată a unor sume de către personalul plătit din fonduri publice se referă la cadrele didactice care, în mod eronat, nu au fost cuprinse într-o hotărâre a Guvernului Boc.
Ea a susținut că prin această inițiativă legislativă se face un act de dreptate.
Actul normativ a fost inițiat de un grup de deputați PSD și PNL, printre care Viorel Fifor, Ioan Dîrzu, Sonia Drăghici, Iuliu Manda, Cosmin Necula, Cristian Resmeriță și Zisu Stanciu.
Senatul a dezbătut acest proiect în calitate de primă Cameră sesizată.