joi, martie 28, 2024
AcasăLocaleNationaleSimulările la Evaluarea Națională și Bacalaureat au fost amânate

Simulările la Evaluarea Națională și Bacalaureat au fost amânate

În 10 martie, Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării, a organizat o videoconferință cu inspectorii școlari generali și inspectorii școlari generali adjuncți.

Potrivit art.1 al Hotărârii nr. 6 a Consiliului Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU), „se aprobă suspendarea cursurilor din toate unitățile de învățământ preuniversitar începând cu data de 11 martie 2020 până în data de 22 martie 2020, cu posibilitatea de prelungire în funcție de evoluția situației”. Această măsură este una preventivă, care nu are la bază considerente de ordin medical.

Inspectorul școlar general Viorel Botea a precizat, după video conferință, că în urma acestei hotărâri, simulările pentru Evaluarea Națională, examenul de Bacalaureat, dar și diferite probe practice sau diverse concursuri se vor amâna până la o dată care va fi comunicată ulterior. ”Înscrierea pentru clasa pregătitoare se va realiza în continuare, online, iar validarea înscrierii se va prelungi cu o săptămână, după deschiderea școlilor. Totodată, și activitatea de evaluare psihosomatică pentru clasa pregătitoare se va amâna până după reluarea cursurilor. Consiliile de Administrație ale unităților de învățământ vor decide modalitatea legală de recuperare a procesului educațional afectat de suspendarea cursurilor în perioada 11-22 martie 2020” a spus Viorel botea, șeful ISJ Brăila.

Acesta a mai precizat că Ministerul Educației și Cercetării încurajează realizarea de cursuri-suport pentru elevi, asistate de tehnologie. Chiar dacă ele nu înlocuiesc cursurile clasice, acestea au rolul de a menține comunicarea între elevi și cadrele didactice.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente