vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareȚepe cu falși instalatori

Țepe cu falși instalatori

La data de 5 martie, în jurul orei 11.30, polițiștii sătmăreni au fost sesizați de către o femeie, de 87 de ani, din municipiul Satu Mare, cu privire la faptul că în cursul aceleiași zile, persoane necunoscute profitând de neatenția acesteia și folosind pretextul că vor să verifice instalația de apă, au reușit să sustragă o sumă de bani dintr-un portofel aflat în locuința persoanei vătămate.

Cu ocazia cercetărilor efectuate polițiștii au depistat la data de 9 martie a.c., persoanele bănuite de furt, ca fiind doi bărbați, de 35, respectiv 30 de ani, ambii din municipiul Cluj Napoca.

Față de persoanele în cauză polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, în cadrul dosarului penal întocmit sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu mare.

Poliția avertizează

Pentru a nu deveni victime ale acestui gen de infracţiuni, poliţiştii vă recomandă:

Asiguraţi o bună luminozitate în casa scării şi în faţa apartamentului. Indiferent dacă locuiţi la casă ori la bloc, punerea în funcţiune, de către o societate autorizată, a unui sistem de alarmare anti-efracţie poate asigura eficient protecţia locuinţei dvs., în special pe durata absenţei de la domiciliu.
Dacă intrarea în scara blocului este prevăzută cu interfon, nu permiteți accesul decât persoanelor cunoscute, pe care le așteptați în vizită.
Fiți precauți când la ușă se prezintă, fără a fi solicitat vreun serviciu, persoane necunoscute care declară că sunt de la companiile de utilități (gaz, curent, primărie, cablu TV, etc.) sau care pretind a fi reprezentanți a unor supermarketuri/vânzători ambulanţi ce oferă gratuit (ori la preţuri avantajoase) diferite produse, sau prezintă diverse promoții – nu permiteți accesul lor în locuință, sau dacă totuși o faceți, nu îi lăsați nesupravegheați nici măcar pentru scurt timp.
Evitaţi să vă afişaţi sau să discutaţi despre bunurile de valoare pe care le deţineţi în locuinţă (bani, bijuterii, seif, obiecte de artă).
Dacă aveți suspiciuni în legătură cu persoane străine aflate în scara de bloc anunțați imediat poliția și alertați vecinii.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente