joi, martie 28, 2024
AcasăEconomico-socialLocale smCare a fost cel mai bun prefect, de după Revoluție, pe care...

Care a fost cel mai bun prefect, de după Revoluție, pe care l-a avut Satu Mare?

De după Revoluție încoace, Instituția Prefectului județului Satu Mare a fost condusă de 14 prefecți incluzându-l și pe dr.Radu Roca, prefectul în funcție. Cele mai multe mandate obținute de aceeași persoană, 3, îi revin lui Radu Bud. Tot domnia sa a adunat și cei mai mulți ani petrecuți la șefia Prefecturii, 7, ce-i drept, în 3 mandate diferite. Rudolf Riedl a condus Instituția Prefectului timp de 5 ani, iar dr. Eugeniu Avram timp de 4 ani. Celelalte mandate au fost mai scurte, de 3, 2 sau 1 an. Este de menționat că, două din cele 14 mandate de prefect au fost interimare și au fost de doar câteva luni: Valer Marian a fost prefect în perioada 23.07.2004 – 07.01.2005, iar Cristian Sasu a fost prefect în perioada 18.04.2012 – 12.05.2012.

Astfel, primul prefect de după Revoluţie al judeţului Satu Mare a fost Cornel Morar. Acesta a fost prefect în perioada 10 august 1990 – 19 ianuarie 1993. În timpul mandatului său a fost înfiinţată Instituţia Prefectului din judeţ şi au fost elaborate primele legi privind organizarea acesteia.

Următorul prefect, Vasile Valer Suciu s-a aflat la conducerea Prefecturii Satu Mare în perioada 19 ianuarie 1993 – 24 decembrie 1996. În această perioadă personalul din aparatul Prefecturii, inclusiv directorul general, capătă statut de funcţionar public.

În perioada 24 decembrie 1996 – 10 ianuarie 2001, funcţia de prefect al judeţului Satu Mare îi revine lui Rudolf Riedl. În această perioadă, Prefectura se organizează şi funcţionează ca instituţie publică cu personalitate juridică, menită să îndeplinească prerogativele conferite prin acte normative prefectului.

Al patrulea prefect al judeţului a fost Gheorghe Ciocan cel care a ocupat această funcţie în perioada 15 ianuarie 2001- 16 aprilie 2004. În perioada mandatului său, se detaliază în capitole distincte rolul și atribuțiile prefectului precum și ale Comisiei Județene Consultative, care păstrează atribuțiile Comisiei Administrative dar cuprinde și primarii celorlalte unități administrativ-teritoriale din județ.

După o scurtă perioadă de interimat (Valer Marian, 23.07.2004 – 07.01.2005) la şefia Prefecturii vine Radu Bud, pentru un mandat de patru ani: 7 ianuarie 2005 – 18 martie 2009.

Radu Giurcă a fost al şaptelea prefect al judeţului, mandatul său fiind cuprins în perioada 18 martie 2009 – 18 aprilie 2012.

Urmează o nouă perioadă scurtă de interimat ( Cristian Sasu, 18.04.2012 – 12.05.2012), iar al nouălea prefect al judeţului Satu Mare este dr.Eugeniu Avram, care ocupă această funcţie în perioada 8 mai 2012 şi până la începutul anului 2016.

Radu Bud revine în funcția de prefect pentru un an, 2016 – 2017, este înlocuit apoi cu Darius Filip în perioada 2017 – 2019, urmând ca după doi ani să revină în funcția de prefect pentru un alt mandat, de doi ani de această dată (2019 – 2021).

În martie 2021 la conducerea Instituției Prefectului Satu Mare este instalat Altfatter Tamas, mandatul acestuia fiind de un an: martie 2021 – februarie 2022 . Din luna februarie a.c., Instituția Pefectului Satu Mare este condusă de dr.Radu Roca.

De numele prefecților Radu Bud, Eugeniu Avram, Darius Filip și Altfatter Tamas se leagă proiecte majore

De numele prefecților Radu Bud, dr.Eugeniu Avram, Darius Flip și Altfatter Tamas, se leagă relizarea Centurii de Ocolire a Municipiului Satu Mare, ideea acestui proiect pornind de la Radu Bud, acesta fiind cel care a reușit integrarea Centurii în Master Plan. În toți acești ani, Radu Bud a urmărit îndeaproape evoluția lucrărilor.

Tot de la Radu Bud a pornit și ideea unui nou sediu pentru Instituția Prefectului, încă de la primul mandat de prefect. Demersurile în acest sens au fost continuate şi de fostul prefect Eugeniu Avram, iar în 2016, în timpul celui de-al doilea mandat a lui Radu Bud a fost efectuat un studiu şi un proiect care a obținut avizele necesare de la Ministerul Afacerilor Interne.

Sigur că cele două proiecte majore au fost continuate de toți prefecții amintiți mai sus.

Pe lângă aceste realizări importante, dr.Eugeniu Avram este descris ca fiind prefectul care a adus Instituția mai aproape de oameni, domnia sa având o abordare prietenoasă și deschisă față de cetățeni.

Darius Filip a fost prefectul care a reînviat spiritul patriotic în rândul sătmărenilor, el fiind cel care s-a ocupat îndeaproape de organizarea manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri, însă a fost perceput ca o persoană care nu a dorit să epateze, ba chiar a preferat să își facă treaba în liniște, fără prea multă mediatizare.

Corectitudine, aplicarea legii, transparență, comunicare, șeful ideal este Altfatter Tamas, potrivit unor angajați ai Prefecturii. Aceștia îl descriu pe Altfatter ca fiind mereu deschis la opiniile și sugestiile colegilor din Prefectură, era interesat și se sfătuia cu ceilalți colegi. Aceste calități îl caracterizează și pe Radu Bud, cu un ușor plus pentru Altfatter Tamas, mai spun angajații din Prefectură.

Este de menționat faptul că Altfatter Tamas a prins un mandat dificil, din punct de vedere al pandemiei de COVID-19 dar cu toate acestea a fost dat drept exemplu de bune practici în gestionarea pandemiei și campaniei de vaccinare.

”Radu Bud, pentru diplomație și întreținerea relațiilor cu comunitățile minoritare, în special cu svabii sătmăreni. Eugeniu Avram, pentru această deschidere față de cetățean, de nevoile omului de rând. Știa mereu să se comporte în funcție de mediul în care se afla și de omul pe care îl avea în față. Și era mereu deschis la sfaturile angajaților”, spune o fostă angajată.

”Depinde și de conjucturile politice. Mulți au vrut să facă treabă și nu au fost lăsați. Avram a vrut să demareze proiectul cu sediul și nu a fost lăsat(puneau piedici la București adversarii politici), deoarece PSD/Alde nu a reușit să schimbe la București pe toate funcțiile. Faptul că a reușit implementarea și inaugurarea noului sediu, Alfatter ar fi în top. Iar Avram a avut și el anumite contribuții inter-instituționale și de organizare care au dat roade. Iar de Bud mi se pare că și-a urmarit doar interesele personale sau de partid”, a spus un alt fost angajat.

Care a fost cel mai bun prefect, de după Revoluție, pe care l-a avut Satu Mare?

Având în vedere controversele apărute în ultima vreme în dreptul conducerii Prefecturii Satu Mare, adresăm o întrebare simplă sătmărenilor: Care dintre prefecții de după Revoluție, a condus cel mai bine Instituția Prefectului Satu Mare? Sigur că îl excludem pe Cristian Sasu cu mandat interimar de o lună și pe actualul prefect care a fost instalat în funcție doar de o lună.

Vă puteți exprima votul până la data de 25 martie,ora 12:00.

This poll is no longer accepting votes

Care a fost cel mai bun prefect, de după Revoluție, pe care l-a avut Satu Mare?

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente