Motto: „Ca să-și apere punctul de vedere, avocatul își pune roba. Femeia și-o scoate!” Coluche
În vremurile astea, totul de vinde, totul se cumpără. Cu o singură excepție: cultura! Aceasta a ajuns un produs nevandabil, perimat și anacronic. Așadar, înafară de cultură găsim pe piață, la ofertă, orice: ace, brice și carice, vinuri, blănuri și alămuri, oale, țoale și covoare, paturi, hap-uri și port-hart-uri, becuri, flecuri și-acareturi, cizme, clisme și-aforisme, bretele, curele și manele, vaci, saci și raci, pui, gutui și frigărui, telefoane, avioane și batoane, seringi, grinzi și-oglinzi, sentimente, condimente și paste al dente, politicieni, academicieni și acarieni, diplome, lame și bame, ulei, clei și femei…! Ce trist! Ce dureros e că femeile au ajuns o „marfă” de vânzare! Ionel Teodoreanu, autorul cărții (deh, cultura!) Lorelei spunea despre femei că „odinioară femeile erau un foșnet pentru suflet. Acum au devenit un marș”. Parafrazându-l aș spune, mai degrabă, o marfă. Desigur, din cele mai vechi timpuri, exceptând epoca matriarhatului, femeile își ofereau trupul pentru niște avantaje, pentru a duce o viață mai ușoară. Deși era urât ca un coșmar, omul de grotă se furișa între picioarele unei Eve preistorice, fără probleme, dacă îi lăsa în peșteră o fleică de căprioară. Aceasta, la rândul ei, desfăcea picioarele, mânca fleica, apoi și le deschidea pentru alt om de grotă care-i oferea niște măruntaie de bizon, pentru tocana pe care-o făceau „gospodinele” acelor vremuri. Prin Evul Mediu și Renaștere era la fel. Tinerele fete aveau diferiți amanți care le dădeau gologani, ba de-o blană de urs, ba de-o crinolină, pentru balul de sâmbătă seara, de la castel. Ele nu aveau altceva de făcut decât să geamă nițel, cu picioarele desfăcute, sub greutatea protectorului și cu gândul la frații de-acasă, care mâncau rădăcini. În epoca modernă nu s-a schimbat nimic. Dimpotrivă, a evoluat acest comerț cu „păsări” vii, înființându-se bordeluri legale, unde bărbatul plătește cu cardul, primește bon fiscal și, poate își deduce și cheltuiala. La noi, cică se poate plăti și cu bonuri de masă. Ingenios! În loc să-ți iei pulpe de pui, de la supermarket, dai banul fetei și-ți dă pulpa ei. Fezandată bine de cumpărătorii de dinaintea ta. Asta-i diferența dintre pulpa de pui și cea de „puică”. A doua se vinde și se cumpără de mai multe ori și nu e de mâncat. Bine, poți să-ți freci gingia de ea un pic, dar asta doar pentru încălzire.
Pe lângă fetele astea care se vând, la propriu, pe bani, bonuri de masă sau produse, există și fete care se vând la figurat. Adică își caută și ele un cumpărător, dar pe care îl vor doar pentru ele. Un soț, altfel spus. Și pentru asta, logic, își expun „marfa”. Spațiul virtual e bombardat de țâțe, buci, deschizături care-ți fac cu ochiul, buze, fețe și-abdomene, aranjate, dichisite, umflate, bombate și-apretate. Fetele își expun „marfa” și așteaptă „userii”. Sau „luzării”?! Care apar iute din toate colțurile… internetului. „Bună. Ești frumi. Cf superbo… Pupiciiii…” Odată ce contactul e stabilit, fata trece la selecții. „Ciao. Bn… acum mam trezit. Mersiii…” După un timp, în care cei doi „se cunosc” vizual, virtual și morfologic, eludând orice fărâmă gramaticală, fata acceptă invitația lui „la un suc”. Imberbul apare elegant, parfumat și gelat, și trece la atac. O „face” din vorbe și când îi mai cadorisește, pe lângă sucul inițiatic, și-o „cioco” caldă, fata se topește. A doua zi își schimbă status-ul de pe facebook – „într-o relație”! Prinzându-l pe prinț de mădular, fata e convinsă că e piciorul lui Dumnezeu! E logic că nu stă bine nici la anatomie, după ce a eșuat cu gramatica. Dar ce mai contează atâta timp cât toate prietenele ei știu deja că în câteva luni, fata se mărită!? Știe și crede și ea, evident. Doar prințul nu știe. Și nici nu-i trece prin cap să o ia de soție. Cum să stea cu ea o viață, când există riscul ca în loc de piftie, din piciorușe de râmător, să-i facă un gulaș în care i s-a scurs rimelul, oja și siliconul? Așa că prințul o „freacă” un timp, apoi fata e nevoită iar să-și modifice status-ul – „singură”! Stolul de „vulturi bipezi” atât așteaptă. Se reped ca escadroanele japoneze la Pearl Harbour și ciugulesc cărnița și pulpița… cucerind fetița!
E trist ce se petrece acum cu distinsele Eve, dar mă tem că este, exclusiv, vina lor. Cu un pic de școală și vreo trei-patru cărți citite, nu ar mai cădea pradă „vulturilor bipezi” care le vânează doar pentru carne și lapte. Ar putea deveni din vânat vânător și astfel ar putea să aleagă.
Curaj, fetelor! Încercați să vă împiedicați de cărți, nu de flecurile de la tocurile-cui cu care umblați ca niște caraghioase, strâmbe de spate!
Sorin Oros
