marți, aprilie 23, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareSpălare de bani și înfracțiuni în domeniul financiar

Spălare de bani și înfracțiuni în domeniul financiar

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, cu ocazia desfăşurării controalelor şi verificărilor pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor comise în domeniul operaţiunilor economice la societăți comerciale din municipiul Satu Mare, au descoperit în contabilitate cheltuieli în valoare totală de 16.358.665 lei care nu au la bază operațiuni reale.

Astfel, au fost identificate două societăți comerciale afiliate, din Satu Mare, la care în perioada 2011-2015, reprezentantul legal a dispus înregistrarea în contabilitățile firmelor a unor cheltuieli în valoare totală de 16.328.831 lei care nu au la bază operațiuni reale, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului consolidat al statului. Polițiștii continua cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani.

De asemenea, la începutul săptămânii, a fost identificată o societate comercială din Satu Mare, la care în anul 2012, reprezentantul legal a dispus înregistrarea în contabilitate a unor cheltuieli în valoare totală de 29.834 lei care nu au la bază operațiuni reale, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului consolidat al statului. În cauză polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente