Într-un mod vrednic de admirație se încearcă pe toate căile să se înregistreze, să se păstreze și să se transmită pentru urmași, atmosfera din acea crucială și mare clipă, în care poporul român a sfărâmat lanțurile celei mai crunte și mai greu de imaginat robii, cucerindu-și libertatea. Dar atmosfera de o înălțime, de un dramatism, de o importanță capitală pentru țară, pentru poporul nostru, dar și pentru toată lumea, nimeni niciodată nu o va putea imortaliza. Cred că numai în Cartea Eternității, în Cartea Vieții, ce se scrie acolo, dincolo de hotarele materiale ale lumii, se înregistrează și se păstrează exact, astfel de momente din viața omenirii.
Prin revoluția din decembrie 1989, din România s-au prăbușit meterezele împărăției lui Satan. Sub masca unui fals și sinistru umanism ateu, satana, vrăjmașul lui Dumnezeu, a căutat și caută să stingă de pe pământ credința în Dumnezeu, lumina lui Dumnezeu și să transforme omul într-un simplu obiect, într-o sinistră stafie, care, fiind înzestrat totuși cu rațiune, cu gândire și conștiință, să-și contemple îngrozit nenorocirea, pentru că nu există mai mare nenorocire pentru om decât aceasta, să-și întrerupă orice legătură cu izvorul existenței sale, cu “Cel ce este” (Ieșire III; 14). Omul, rămas în afară de Dumnezeu, pierzând credința în Dumnezeu, constată că el, viața lui, nu mai are nici un sens și nici un rost, omul devenind o sinistră arătare, de care se înspăimântă toată creația. Fiecare atom, fiecare fir de iarbă chiar, își are rostul lui în lume, pentru că se încadrează într-o lege, într-o rânduială nespus de largă, rânduială și lege pe care o respectă, de la care nu se abate nici firul de iarbă, nici atomul, nici cea mai simplă și elementară particulă materială. Toate, dar absolut toate, merg pe calea ce li s-a dat de la început, în timp ce omul rupe legătura cu realitatea spirituală din care face parte și el, cu cea mai importantă latură din ființa lui, pentru că omul, noi toți, suntem spirite îmbrăcate în materie. Despre acest lucru ne vorbește fiecăruia însăși firea noastră, care, prin toate ne dovedește că noi nu suntem o simplă păpușă de lut, așa cum ar vrea antiteiștii, antihriștii, materialiștii să ne convingă că suntem, ci noi suntem în primul rând spirite; deci omul, rupând legătura cu lumea spirituală, înstrăinându-se de Dumnezeu, pierzând legătura cu acest Izvor absolut al existenței, rămâne o particulă anarhică, o particulă ce s-a abătut de la legea dată ei de la început, de când a fost creată, de când a apărut, o particulă ce va rătăci în vecii vecilor și nu-și va găsi locul nicăieri în sânul creației. Acesta este întunericul cel din afară, după cum îl numește Scriptura, acesta este infernul, al cărui chin nu a putut și nu va putea fi descris niciodată; acesta este locul nelocalizat, adică aceasta este starea tuturor creaturilor, a tuturor spiritelor ce au ieșit din legile date lor de la început de Dumnezeu, a tuturor celor ce s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, împotriva Celui ce a dat existență, o lege și un scop tuturor.
Celui ce este în stare să gândească și să privească în acest abis, spre care se prăbușește orice ființă ce s-a răzvrătit împotriva legilor ce i s-au dat fiecăruia de la început, de la creație, îi îngheață sufletul de spaimă. Ignorantul numai privește nepăsător spre tainele vieții, despre care ne-a vorbit Dumnezeu prin revelație.
Satana este autorul și înșelătorul care încearcă să-l rupă pe om de Dumnezeu
Să-l înstrăineze pe om de Dumnezeu. Răutatea diavolului este infinită. Ura lui împotriva lui Dumnezeu este nemărginită. Pentru satana este cel mai mare chin să vadă creaturile ascultând de legile date lor de Dumnezeu. Când îl vede pe om, mai ales, supunându-se rânduielilor date lui de Dumnezeu, când îl vede pe om că iubește și crede în Dumnezeu, el, satana, ar dori să vadă toată creatura prăbușindu-se în haos, răzvrătindu-se împotriva lui Dumnezeu. Urlând cu urlete și blasfemii înfricoșătoare împotriva lui Dumnezeu, lovind în tot ce este sfânt, în tot ce este bun, în tot ce este luminos, în tot ce este frumos și armonios, el, satana, fiind duhul negației absolute, urăște tot ce a făcut Dumnezeu, tot ce a creat și a așezat Dumnezeu, repet, tot ce este bun, luminos, drept, adevărat, armonios și frumos, pentru că toate vin de la Dumnezeu.
Iată, de aceea, satana , cucerind câteva ființe și din neamul omenesc, încearcă prin acestea să-și întindă stăpânirea și împărăția și pe pământ, luptă să cucerească întreg neamul omenesc, ca din fii ai cerului și ai Celui Prea Înalt, din fii ai luminii și ai vieții, din fii ai lui Dumnezeu, să-i facă pe oameni fii ai întunericului și ai morții, fii ai infernului.
Providența a aprins și în inimile tuturor românilor dorul de libertate, dorul de sacrificiu, dorul de a se jertfi pentru salvarea țării și a neamului lor. Dorul acesta s-a aprins în sufletele tuturor bărbaților și femeilor, în fruntea lor avându-i pe copii și pe tineri, care, cu făclii aprinse în mâini au intrat în nemurire, dând slavă lui Dumnezeu. Au venit apoi oamenii maturi, femei și bărbați, și cu piepturile lor sfinte au răsturnat domnia satanei în România. Aceștia l-au biruit pe satana cu sufletul lor, sufletul fiindu-le singura armă cu care au plecat la luptă. Unii au căzut. Alții au mai rămas încă în viață, dar și aceștia, alături de cei morți, au devenit eroi. Tot poporul român s-a transformat într-un popor de eroi. Unora li se pare acum că alunecăm în haos. Toți suntem neliniștiți, nu ne-am așezat încă. Ne pândește și ne amenință dezordinea, anarhia, dincolo de care, din ceață, ne privește cu ochi lacomi dictatura.
Libertatea la noi este încă o fecioară nematurizată. Să-i dăm timp să se maturizeze, să devină mamă, care va naște fii; fiii acesteia, fiii Libertății vor zidi o lume nouă în țara noastră. Cu toate greutățile în care navigăm acum, în adâncul sufletului, fiecare ne bucurăm pentru că am cucerit ceea ce este mai scump, mai frumos, mai sfânt, am cucerit LIBERTATEA; chiar dacă unii din noi abuzăm de acest dar, chiar dacă unii nu știm cum să ne folosim de Libertate, chiar dacă unii o compromitem, ea rămâne o realitate, o mare și scumpă realitate.
Libertatea a alungat spaima, neliniștea, moartea din toate sufletele, din toate casele, din toate satele și orașele, din toate văile și șesurile, din toți munții țării, care, înainte de revoluție zăceau în întunericul și în umbra morții. Înainte de eliberare omul nu era om, muncitorul nu era muncitor, țăranul nu era țăran, ciobanul nu era cioban, cărturarul nu era cărturar. Toți erau niște umbre, nu oameni; toți erau niște stafii fără speranțe și fără bucurii adevărate. Aceasta o știm toți. Cei ce nu au trăit aceste timpuri nu vor înțelege, nu pot înțelege aceste lucruri. Numai cel ce a gustat din acest pahar amar al robiei absolute, al morții spirituale, cunoaște cât a fost de amar.
Să avem profundă încredere în nobilul popor român!
