„Sunt oameni care au asupra lor parcă un fel de umbrelă, sunt protejați, dar important este să nu se piardă cu firea, să nu-și dorească mai mult decât este nevoie. Trebuie să-și facă treaba modest și să nu râvnească mai mult decât trebuie” – Arhiereul Justinian Chira
Cuvintele Înalt Prea Sfințitului nostru Justinian Chira ne fac să exclamăm: „Ce bine ar fi dacă am conștientiza cu adevărat modul în care Dumnezeu ne poartă de grijă atât în bucurii, cât și în necazuri!” El este în permanență alături de noi și lucrează cu noi în vederea înaintării noastre în bine, îndrumându-ne, sfătuindu-ne și susținând progresul nostru spiritual spre/în Cer. Dumnezeu ne ia în brațele Sale, ne ține cu iubire, dar nu Se mulțumește doar cu atât. El dorește mult mai mult. Dorește să pătrundă în ființa noastră, să devină modul nostru de a fi, de a gândi, modul nostru de a trăi, de a ne raporta cu sinceritate, întru adevăr, la noi înșine, la Sine și la oameni. Este un mod de a fi care exclude egoismul, iubirea de sine și exploatarea omului de către om. Dacă noi suntem de acord cu propunerea lui Dumnezeu, de a lucra și lupta împreună, pe același front, ca aliați și prieteni – viața fiind o luptă – El intră în noi și ființa noastră devine casa Lui. Ce teribilă realitate! Dumnezeu atotputernic și omniștient dorește să intre în omul pe care El Însuși l-a creat și așteaptă să I se deschidă ușa. Dumnezeu omniprezent Se sălășluiește în om. Ce dovadă de iubire din partea Creatorului! El ne-a dat posibilitatea să ne asemănăm cu Sine, să dialogăm cu Sine și cu cei din jur, să alcătuim împreună o familie, să stăruim într-o reală comuniune iubitoare, izvorâtoare de fapte bune.
Î.P.S. Justinian, vorbind despre superioritatea omului în ansamblul creației, afirmă: „Suntem niște dumnezei (noi, oamenii), că ne-a înzestrat Dumnezeu cu toate calitățile: rațiune, sentiment și voință. Gândiți-vă numai cât de important este că avem limba (graiul). Animalele scot sunete să se înțeleagă, dar nu au un limbaj clar să-și exprime stările spirituale. Pentru că eu când vorbesc cu dumneata înțelegi perfect stările, deci este ceva nemaipomenit!” Eu împărtășesc la maximum acest punct de vedere. Într-adevăr, se poate comunica în scris, prin sms, prin e-mail, prin facebook etc., dar nicio astfel de convorbire nu se poate compara cu o discuție față către/în față. Bucuria este deplină în momentul în care ai persoana dorită în fața ta. De ce? Fiindcă privirea ta se intersectează cu privirea celuilalt, deoarece vorbele tale trezesc reacții din partea celuilalt, pentru că toate gesturile sunt vizibile, întrucât bătaia inimii tale se contopește cu bătaia inimii celui din fața ta și împreună alcătuiesc o simfonie, în cadrul căreia cele două inimi bat la unison, dovedind înțelepciunea Ziditorului. Dumnezeu este Cuvânt și El Se comunică de la o persoană la alta prin cuvânt. Creștinul autentic este un mărturisitor al lui Dumnezeu, indiferent de situația în care se află. Cea mai eficientă mărturisire este propria trăire în lumina divină.
Dumnezeu îl protejează pe om asemenea unei „umbrele” în așa fel încât omul să fie ferit de intemperiile cauzate de rău, de energiile negative care se abat asupra sa. Uneori vântul încercărilor suflă cu o forță sporită, încercând să demonteze umbrela și chiar să o rupă. Însă, dacă omul este ancorat puternic în Dumnezeu, în stânca dumnezeirii, dacă ține cu putere în mâini arma credinței și a încrederii în Dumnezeu și în propria persoană (ca și colaboratoare a persoanelor Sfintei Treimi), umbrela face față tuturor vicisitudinilor. Toiagul umbrelei – consider eu – este voia noastră liberă (cu care ne-a împodobit Dumnezeu), care poate înclina balanța vieții înspre bine sau înspre rău, spre siguranță sau spre incertitudine. Așadar, omul poate accepta sau respinge protecția lui Dumnezeu. S-ar putea, totuși, ca această protecție de care beneficiază omul să-l conducă spre mândrie. Într-o astfel de circumstanță, cusăturile umbrelei încep să se desfacă, să cedeze, iar omul se trezește cu capul descoperit, se trezește neacoperit în integritatea sa (reprezentând o pradă ușoară), fiind lovit din toate părțile de o infinitate de stropi uriași, care provin dintr-o conștiință rănită și îndemnătoare/mustrătoare spre îndreptare. Ca atare, omul poate, prin voința sa liberă, să îndepărteze protecția divină; el se pierde cu firea și crede că se poate apăra doar prin sine însuși, fără Dumnezeu. Sinistră amăgire și râvnire egocentrică! Ce-ți poți dori mai mult decât să fii protejat de Însuși Dumnezeu? Ai nevoie, oare, de ceva mai mult? Acel ceva mai mult, pe care tu ți-l dorești, este de la potrivnicul. Numai întoarcerea spre modestie, spre săvârșirea binelui întru smerenie, îl poate reașeza pe om sub purtarea de grijă a Părintelui Ceresc. De fapt, păcatul îl scoate pe om din legătura/dialogul/comuniunea cu Dumnezeu, situație în care nu-și mai găsește cuvintele potrivite pentru a vorbi și a-și evidenția trăirea sufletească. Însă, omul întorcându-se, Tatăl nu-l respinge, nu-i reproșează nimic, ci îl reprimește în brațele Sale iubitoare, în starea în care fusese înainte: „Omenirea trece printr-o stare extrem de dificilă, spune arhiereul Justinian Chira. Am pierdut legătura cu Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, dar totuși nu am rămas fără Dumnezeu. Că și dacă am pierdut legătura cu Dumnezeu, Dumnezeu nu s-a rupt de noi. Este și acum o foarte mare parte din populație care Îl iubește pe Hristos și acest lucru este foarte important”.
Taina Spovedaniei ne readuce sub „umbrela-Dumnezeu”, ne reașează în harul dumnezeiesc, în timp ce Sfânta Împărtășanie ni-L aduce pe Hristos în noi înșine, ne unește/contopește cu El. Astfel, scopul lui Dumnezeu este atins. Astfel, simțim că renaștem, că începem o viață nouă în adierea blândă a vântului divin, viață în care ne propunem și ne străduim vehement să fim mai buni, mai înțelegători, mai iertători, mai toleranți, mai iubitori, atitudini care ne vor ajuta să fim mulțumiți, fericiți și împliniți. Oare, vom reuși să devenim și să rămânem așa? Totul depinde, zic eu, de modul în care noi înțelegem că putem să lucrăm cu Dumnezeu. Totul este posibil când omul și Dumnezeu conlucrează, urmărind un scop comun.
În final, să-l mai ascultăm puțin pe înțeleptul nostru arhiereu Justinian Chira: „Nu îmi mulțumiți mie pentru că am vorbit. Să-I mulțumim cu toții Bunului Dumnezeu. Că mult Se bucură când se întâlnește om cu om, care gândește și vorbește despre Dumnezeu. Mare bucurie se face în cer. La fel, mare bucurie este în cer și când omul se căiește. Atunci când omul gândește și vorbește despre Dumnezeu, nu reușește vrăjmașul să strecoare rele. Să trăiți în pace și cu mare bucurie! Nu avem noi atâtea păcate câte poate ierta Bunul Dumnezeu. Nu trebuie să umblăm cu frică de păcate, ci cu frică de Dumnezeu! Că așa cum nici Dumnezeu nu ne poate băga în Rai cu forța, nici în iad nu ne poate duce satana. Dumnezeu ne-a lăsat voia liberă. Noi avem libertatea de a decide. De aceea, de multe ori facem un pas înainte și doi înapoi. Nu trebuie să umblăm cu frică de păcate, ci cu frică de Dumnezeu (să nu-L supărăm prin păcat)!”
