vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareStațiile de tratare a apei din județ nu au autorizație de funcționare

Stațiile de tratare a apei din județ nu au autorizație de funcționare

Statie-de-epurare-containerizata

Directorul Direcției de Sănătate Publică Satu Mare, Dan Cojoc, a prezentat astăzi în ședința Colegiului Prefectural un raport cu privire la calitatea apei din județ, el arătând că niciuna din stațiile de tratare a apei din județ nu are autorizație de funcționare.

Prin urmare, instituția a efectuat un control la Apaserv și a dispus ca în termen de 30 de zile operatorul să depună documentația pentru autorizare.

În urma analizelor de laborator fizico-chimice și microbiologice a rezultat că 85% din probele recoltate sunt conforme. Depășiri ale nivelurilor admise de nitrați sau amoniac s-au depistat în mediul rural, unde au fost descoperiți și enterococi.

În cadrul întâlnirii, reprezentantul Gărzii de Mediu, Rodica Mereuță, a atras atenția asupra faptului că 61 de localități din județ sunt vulnerabile la nitrați și a cerut reactivarea unei comisii interinstituționale care să monitorizeze calitatea apei.

Prefectul Eugeniu Avram a cerut factorilro responsabili să trateze cu prioritate acest subiect, spunând că “problema nu trebuie ascunsă sub preș”.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente