Un șofer de 51 de ani a fost depistat luni, 08 iulie a.c., de echipajele rutiere pe Strada Victoriei din Negrești Oaș, conducând autoturismul deși consumase în prealabil băuturi alcoolice. Polițiștii rutieri din localitate au oprit pentru control autoturismul condus de Mihai G., din Prilog, stabilind în urma testării cu aparatul etilotest că acesta avea o concentrație de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus și la spital pentru recoltarea de probe biologice și stabilirea îmbibației de alcool din sânge. Pe numele șoferului polițiștii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce are alcoolemia peste limita legală. În urma acțiunilor de supraveghere și control al traficului, derulate de polițiștii Serviciului Rutier 5 șoferi au rămas luni fără permise. Aceștia au depășit cu peste 50 km/oră viteza legal admisă ori s-au angrenat în efectuarea unor depășiri neregulamentare.
O acțiune comună pe linie rutieră, organizată de polițiștii Secției 1 Valea Vinului Poliție Rurală și specialiști din cadrul R.A.R., s-a derulat luni pe DJ 193. Au fost legitimate aproape 40 de persoane, controlate peste 20 de autoturisme și aplicate 17 sancțiuni contravenționale, a căror valoare a depășit suma de 2.000 lei. De asemenea, pentru conducerea unor autoturisme ce prezentau defecțiuni tehnice au fost reținute 3 certificate de înmatriculare.