luni, decembrie 2, 2024
AcasăLocaleSuspecți de furt anchetați de polițiști

Suspecți de furt anchetați de polițiști

hotPolițiștii sătmăreni au soluționat în cursul zilei trecute mai multe cauze având drept obiect comiterea unor infracțiuni de furt, reușind în timp scurt să-i identifice pe principalii suspecți.

Spre exemplu, la Postul de Poliție Supur, un bărbat din Supuru de Jos a reclamat că, dintr-o instituție din localitate, i-a fost sustrasă geanta ce conținea două telefoane mobile și un aparat foto digital, în valoare de peste 600 lei. Polițiștii au demarat ancheta stabilind că bunurile au fost furate de un băiat de numai 12 ani. Minorul, fiind speriat de faptul că a fost inclus de la început în cercul de suspecți, a ascuns bunurile sustrase în nisipul de pe malul râului Crasna, sperând că astfel nu va fi descoperit. S-a reușit recuperarea aparaturii furate, însă aceasta era deteriorată.

Un alt tânăr, de 21 de ani, este anchetat de polițiștii de siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare tot pentru furtul unei genți. Ilie A., din Botiz, se afla într-un supermarket din municipiu, când a furat dintr-un cărucior de cumpărături o poșetă.

Geanta cu o sumă de bani și alte bunuri, în valoare de 300 lei, a fost restituită proprietarei, o tânără de 25 de ani, ce-și făcea cumpărăturile în magazin.

Pornind de la acest caz concret le recomandăm sătmărenilor să manifeste atenție sporită în locurile aglomerate – magazine, gări, ștranduri – pentru a nu cădea victime hoților din genți ori buzunare. Nu lăsați nesupravegheată geanta cu bani și acte de identitate, purtați-o cu dumneavoastră și protejați-o mereu cu mâna.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare