29.8 C
New York City
vineri, iulie 1, 2022
AcasăLocaleDoliu national pentru victimele din Muntenegru

Doliu national pentru victimele din Muntenegru

doiluCeremonia publică dedicată Zilei Drapelului Național s-a desfășurat, miercuri dimineață, în Piața Tricolorului din București, sub semnul doliului național decretat în memoria victimelor accidentului rutier produs în Muntenegru și soldat cu moartea a 18 români.

La ora 9.00, în fața Palatului Cercului Militar Național, a fost acordat onorul militar drapelului României, iar apoi acesta a fost ridicat pe catarg, în acordurile imnului național.

Ulterior, steagul a fost coborât în bernă, iar cei prezenți au ținut un moment de reculegere în memoria victimelor accidentului din Muntenegru.

Printre participanții la ceremonie s-au numărat premierul Victor Ponta, ministrul Apărării, Mircea Dușă, și cel al Afacerilor Interne, Radu Stroe, alți oficiali de la Apărare și Interne, din mediul diplomatic acreditat la București, precum și un dispozitiv din Regimentul de Gardă și Protocol „Mihai Viteazul”.

Guvernul a decis, marți, ca ziua de miercuri, 26 iunie 2013, să fie zi de doliu național pentru victimele accidentului din Muntenegru.

Astfel, la instituțiile publice, drapelul va fi arborat în bernă în această zi.

Țara în care s-a produs accidentul este, de asemenea, în doliu național, miercuri.

Tot miercuri, de la 10.30, la Catedrala Patriarhală din Capitală, va avea loc o slujbă de pomenire a celor decedați în accident.

Un autocar cu turiști români s-a răsturnat într-o prăpastie duminică, în jurul orei 18.00, ora României, în urma accidentului pierzându-și viața 18 persoane, iar alte 29 fiind rănite.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente