sâmbătă, decembrie 14, 2024
AcasăEconomico-socialSocialSute de copii din orașul Satu Mare au unul sau ambii părinți...

Sute de copii din orașul Satu Mare au unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate

Direcția de Asistență Socială – DAS Satu Mare le amintește părinților care intenționează să plece la muncă în străinătate că au obligația să notifice acest fapt cu cel puțin 40 de zile înainte de a părăsi țara.

Potrivit datelor obținute de instituție de la unitățile de învățământ, doar în municipiul Satu Mare, 446 de copii care sunt înscriși în anul școlar 2022/2023 au unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate. 

Din total, 23 de copii au ambii părinți plecați la muncă în străinătate, 33 de copii au părintele unic susținător peste granițe, iar 382 de copii au unul dintre părinți plecați. Conform datelor statistice, la nivel de municipiu Satu Mare 8 copii au revenit în țară după o perioadă de migrație mai mare de un an. 

„Părinții care intenționează să plece la muncă în străinătate au obligația să notifice intenția cu cel puțin 40 de zile înainte de a părăsi țara Direcției de Asistență Socială, conform Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, cu modificările și completările ulterioare”, transmite conducerea DAS Satu Mare.

Toate informațiile despre această procedură se pot obține la sediul Direcției de Asistență Socială Satu Mare, Aleea Ilișești nr. 4 sau la numărul de telefon 0748109853 – Biroul Protecție Socială.  

Mai multe informații, modelul notificării obțineți accesând următorul link: DAS – Protecția copilului cu părinți plecați la muncă în străinătate.

Foto: Scop ilustrativ

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare