vineri, aprilie 19, 2024
AcasăInterviuriTăbăcaru Gabriel Sergiu, pentru a doua oară în lotul Olimpiadei Naționale de...

Tăbăcaru Gabriel Sergiu, pentru a doua oară în lotul Olimpiadei Naționale de Chimie

Este al doilea an consecutiv în care elevul Tăbăcaru Gabriel Sergiu, de la Colegiul Naţional „Ioan Slavici” Satu Mare, se califică în lotul lărgit al Olimpiadei de Chimie.

În perioada 2-7 aprilie 2023, s-a desfăşurat la Deva, ediţia a LVI-a a Olimpiadei Naţionale de Chimie. Elevul Colegiului Naţional „Ioan Slavici” Satu Mare, Tăbăcaru Gabriel Sergiu din clasa a XI-a A, profil știinţele naturii, a reprezentat cu mare cinste judeţul Satu Mare la această competiţie (a fost singurul elev din judeţ calificat la etapa naţională, lucru greu de realizat după ce Ministerul Educaţiei a impus ca din acest an şcolar calificarea să se facă doar pentru elevii care realizează la etapa judeţeană minim 60% din punctajul maxim al probei). La etapa naţională a obţinut o Menţiune (s-a clasat al 5-lea din cei 58 de participanţi) şi, de asemenea, a participat la proba de Baraj reuşind să intre, pentru al doilea an consecutiv, în lotul lărgit al Olimpiadei de Chimie (al 12-lea din cei 72 de participanţi la Baraj).

Ca membru al lotului lărgit va avea posibilitatea să participe la cursurile de pregătire, în vederea participării la Olimpiada Internaţională de Chimie, cursurile desfăşurându-se la Facultatea de Chimie din cadrul Universităţii din Bucureşti, sub îndrumarea cadrelor didactice universitare.

Competiţia a fost una foarte dură şi foarte strânsă, subiectele au atins un grad ridicat de dificultate atât în cadrul Olimpadei de Chimie, dar mai ales la proba de Baraj (o probă cu durata de 5 ore), unde candidaţilor li s-a cerut să rezolve probleme de nivel universitar.

Profesoara lui Gabriel este Daniela Manea, o profesionistă desăvârșită, o fire implicată și dedicată, pasionată de educație și, mai ales, de chimie. Iată cum îl caracterizează pe discipolul asupra căruia a exercitat o influență covârșitoare:

„Ceea ce aş vrea să subliniez este că nivelul cunoştinţelor, dar şi gradul de dificultate al problemelor care se dau la Olimpiada de Chimie sunt extrem de avansate şi depăşesc cu mult programa şcolară şi noţiunile pe care noi le parcurgem în mod curent la clasă. Însă pentru Gabriel Tăbăcaru acest lucru nu a fost un impediment, dimpotrivă, de-a lungul timpului, tot ceea era mai dificil, pentru el devenea tot mai atractiv şi mai interesant, lucru care i-a stimulat dorinţa de a studia şi de a acumula cât mai multe cunoştinţe din domeniul vast al chimiei. Pasiunea sa pentru chimie şi inteligenţa cu care a fost înzestrat au contribuit la obţinerea acestor rezultate remarcabile. De altfel, pe Gabriel aşa l-am cunoscut şi descoperit în clasa a VII-a, ca pe un tânăr studios, profund, inteligent, pasionat la acea vreme de matematică şi dedicat studiului individual. Dacă purtai o discuţie cu el, nu simţeai că ai în faţa ta un elev de gimnaziu, ci un licean. Pasiunea pentru chimie a venit puţin mai târziu, în clasa a VIII-a, când s-a şi calificat la etapa naţională a Olimpiadei de Chimie. Din păcate, perioada pandemiei i-a răpit posibilitatea de a participa la această competiţie, dar i-a oferit oportunitatea să se pregătească intens pentru următoarele olimpiade şi concursuri în cadrul cărora și-a putut dovedi excelența. În clasele a VIII-a şi a IX-a, era cu un an de studiu în faţă, raportat la clasa în care era încadrat, iar începând cu clasa a X-a a început o pregătire intensă, studiind din diferite cărţi în limba engleză care abordau toate domeniile chimiei (chimie anorganică, chimie organică, chimie analitică, structură, cinetică, termodinamică)”.

Astfel, Gabriel a acumulat foarte multe noţiuni care i-au permis participarea la multe olimpiade şi concursuri, cu rezultate remarcabile (Menţiune la cele două etape naţionale ale Olimpiadei de Chimie la care a participat în clasele a X-a şi a XI-a, dar şi calificarea în lotul lărgit, în cei doi ani consecutiv; Mențiune specială la etapa națională a Olimpiadei „Științele Pământului”, Concursul Science On; Concursul „Candin Liteanu” organizat de Facultatea de Chimie şi Inginerie Chimică din cadrul Univeristăţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Gabriel fiind admis fără examen de admitere la această facultate; Concursul Naţional de Chimie Organică „Costin D. Neniţescu”).

Rezultatele lui Gabriel Tăbăcaru sunt excepţionale dacă le privim din perspectiva modului în care s-a pregătit, mai ales pentru proba practică a olimpiadei, care presupune realizarea unor experimente ce nu pot fi reproduse în laboratorul unei instituții de nivel preuniversitar, fie din lipsă de substanţe, fie din lipsă de ustensile. De obicei, elevii din centrele universitare şi nu numai, merg pentru pregătirea probei practice la Facultatea de Chimie. Gabriel nu s-a pregătit decât atât cât i-a permis laboratorul şcolii, iar în rest a făcut doar o pregătire teoretică pentru a trece de această probă. Cu toate acestea, de fiecare dată când a participat la etapa naţională a obţinut peste 90 de puncte la proba practică, executând pentru prima dată un anumit tip de experiment.

Gabriel este un tânăr cu adevărat făcut pentru chimie, cu numeroase idei în domeniul aplicativ al acestei ştiinţe. De altfel, şi-a „construit” un mic laborator acasă, finanţat cu propriile resurse (banii din bursă obţinuţi cu propria trudă şi meritaţi în urma olimpiadelor şi a concursurilor la care a participat). Este foarte implicat în tot ceea ce face, îl fascinează latura practică a chimiei şi ne-a mărturisit că are numeroase proiecte pe care abia aşteaptă să le pună în practică.

„Ca profesor, nu poţi să simţi decât o mare satisfacţie atunci când conştientizezi că propriul tău elev te depăşeşte în realizări”, a mărturisit Daniela Manea, cea care i-a îndrumat pașii pe traseul educațional cu rigoare și cu mult devotament.

Chiar azi, Gabriel se pregătește pentru participarea la etapa națională a Olimpiadei „Științele pământului”, 2023. Îi dorim succes! Oriunde va merge, Gabriel are gândul nostru însoțitor.

Sursa: Preluare Colegiul Național ”Ioan Slavici” Satu Mare

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente