Ieri polițiștii Secției Negrești Oaș s-au sesizat din oficiu despre faptul că miercuri un bărbat, ar fi tăiat fără drept 2 arbori de esență fag din pădurea situată în comuna Bixad , din locul numit Corneasca. În urma măsurării celor 2 cioate s-a stabilit un prejucidiu cauzat de aproximativ 600 lei.
Oamenii legii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național și din vegetația forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, faptă prevăzută și pedepsită de Legea 46/2008.