Prin definiție, Maslul sau Eleoungerea este Taina în care, prin rugăciunile preoților și prin ungerea cu untdelemn sfințit, se împărtășește creștinilor bolnavi harul vindecării de bolile sufletești și trupești, precum și iertare de păcate. Ungerea cu untdelemn sfințit este o lucrare externă, văzută, prin care se împărtășește bolnavilor harul vindecător al Duhului Sfânt, ea având caracterul unei Taine pe care Apostolii o practicau după porunca Mântuitorului (“Și ieșind ei, au propovăduit tuturor să se pocăiască. Și scoteau afară demoni mulți și ungeau cu untdelemn pe mulți bolnavi și-i făceau sănătoși”, Marcu VI; 12-13).
Această ungere a primit o putere tămăduitoare de boli și de iertare a păcatelor, datorită harului nevăzut al Duhului Sfânt. Practicarea obișnuită a acestei Taine este arătată la Iacov V; 14-15: “De este cineva bolnav între voi, să cheme preoții Bisericii și să se roage pentru dânsul, ungându-l cu untdelemn întru numele Domnului. Și rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav și-l va ridica pe el Domnul și de va fi făcut păcate se vor ierta lui”. Nu trebuie să limităm conferirea acestei Taine numai bolnavilor de moarte, considerând-o ca ungerea cea mai de pe urmă (extrema unctio), cum s-a încetățenit în anumite comunități de credincioși. Așa cum rezultă din cele afirmate anterior de către Sfântul Iacov, scopul acestei Taine este vindecarea creștinilor suferinzi de orice boli. Ca atare, este de la sine înțeles că Taina Sfântă a Maslului nu poate fi limitată numai la bolnavii de moarte, fiindcă textul respectiv spune clar: “de este cineva bolnav”, nu bolnav de moarte sau bolnav foarte grav. În schimb, acest text justifică practica Bisericii noastre de a săvârși Maslul de obște pentru toți credincioșii care doresc.
Materia Tainei Maslului este untdelemnul sfințit, iar formula este rugăciunea rostită de șapte ori asupra celui bolnav în timpul ungerii: “Părinte Sfinte, Doctorul sufletelor și al trupurilor, tămăduiește pe robul Tău acesta (sau pe roaba Ta aceasta, sau pe robii Tăi aceștia) de neputința trupească și sufletească ce l-a cuprins”. Săvârșitorii sunt preoții Bisericii, așadar, nu un singur preot. În practică, Biserica noastră a stabilit ca Maslul să fie săvârșit de către șapte preoți (fiind șapte pericope evanghelice, urmate de rugăciuni), iar în cazuri speciale se admit doi sau trei preoți. Primitorii sunt credincioșii bolnavi, indiferent de felul și gravitatea bolii. Deoarece păcatul – de care nu e lipsit nimeni – stă la originea multor boli, în Biserica noastră se practică și Maslul de obște, pentru toți credincioșii.
Efectele Tainei Sfântului Maslu sunt următoarele: 1.Vindecarea de bolile sufletești și trupești. Dacă, însă, aceasta nu urmează totdeauna săvârșirii Tainei, bolnavul simte mângâiere sufletească și dobândește răbdare în suferință; 2.Dacă harul acestei Taine nu aduce întotdeauna vindecare de boli, rugăciunea credinței este mereu ascultată de către Domnul Iisus Hristos, iar cei care se roagă și se căiesc sincer dobândesc iertare de păcate. (A se vedea: Pr. prof. dr. Isidor Todoran, Arhid. prof. dr. Ioan Zăgrean, Teologia Dogmatică, București, 1991, pp. 358-360).
Prin urmare, fiecare om, indiferent de statutul său, se poate îmbolnăvi. Însă, boala ne smulge din ghearele mândriei, ne ajută să reînnoim comuniunea noastră cu Dumnezeu, ne învață să ne rugăm mai stăruitor, având certitudinea că Domnul ne aude fiecare suspin, că ne vede fiecare lacrimă și că dorința ne va fi împlinită. Rugăciunea stăruitoare trebuie să fie dublată de credința că vom dobândi ceea ce cerem, adică sănătatea, din partea Doctorului suprem al sufletelor și al trupurilor. Prin boală realizăm ce dar important este sănătatea. Boala ne ajută să conștientizăm rolul Tainei Maslului în viața noastră duhovnicească.
Preot dr. Cristian Boloș
