joi, martie 28, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareTăriceanu: Constituția nu prevede că mandatul șefului statului se prelungește cu suspendarea

Tăriceanu: Constituția nu prevede că mandatul șefului statului se prelungește cu suspendarea

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, că prelungirea mandatului șefului statului cu perioada în care acesta este suspendat nu este prevăzută în Constituție, el afirmând că declarația președintelui Traian Băsescu despre acest subiect este o „aberație”.

„Poate să mai ceară ceva. Vedeți că are cinci ani de mandat și în fiecare an, a stat câte o lună în concediu, timp în care, sigur, ar putea să le calculeze și pe astea, să ne trezim că..”, a declarat Tăriceanu, adăugând că nu a spus lucrul acesta în serios, ci pentru a combate „o aberație de acest gen”.

El a continuat: „Potrivit Constituției, când este suspendat, nicăieri nu spune că se adaugă perioada de suspendare la mandat”.

Tăriceanu a mai afirmat că și-a prezentat foarte argumentat punctul de vedere și că a intuit că vor exista „anumite rezerve, rețineri, din partea unora, legat probabil de calendar, de oportunitate, de temerea ca Băsescu să nu fie reintrodus în jocul politic”.

„Temerea să nu îl vedem pe Băsescu introdus în jocul politic este, după părerea mea, inutilă. Ce ne imaginăm că ar putea să facă Băsescu, mai mult decât face acum? Se afișează pe față cu doamna Udrea, cu PMP, se duce la reuniunile lor politice, îi primește la Cotroceni. Ce ar putea să facă mai mult?”, a spus Tăriceanu.

El a menționat că nu renunță la ideea suspendării președintelui și l-a acuzat pe acesta că, prin modul în care acționează, „demonstrează că este orice altceva decât ceea ce prevede Constituția”.

Președintele Băsescu a declarat recent, întrebat dacă a luat în calcul prelungirea mandatului, având în vedere cele două suspendări din funcție, că, dacă va fi suspendat din nou, o va face și „îi vor trimite mărțișoare la Cotroceni”, adăugând că nu ar vrea să fie în pielea lui Victor Ponta în turul doi.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente