sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareTarom ar putea muta cursele de pe Baia Mare, pe Satu Mare

Tarom ar putea muta cursele de pe Baia Mare, pe Satu Mare

tarom38

Miercuri, 25 mai președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef, a anunțat că operatorul aerian Tarom și-ar putea muta cursele de dimineața și seara de pe Aeroportul Baia Mare pe cel din Satu Mare, prezentând o adresă în acest sens.

Ștef i-a informat pe consilierii județeni că trebuie încheiat proiectul și mai trebuie luate unele măsuri, existând disponibilitatea operatorului de a-și muta aici cursele de dimineața devreme și de seara târziu.

“Legat de Aeroport, sunt vești foarte bune. În primul rând că TVA-ul aferent acestui proiect îl vom recupera, care este un lucru esențial. Mai avem un punct foarte bun. Am solicitat Taromului să preluăm curse cu înnoptare de la Baia Mare, ne dau acordul cu anumite specificări, știți ce aveți de făcut domnule director, și să dăm toate detaliile legate de operarea din 1 iulie, toate condițiile. Din acel moment, în 30 de zile ei vor să facă acea modificare, asta înseamnă că pot să ne mute cursele cu înnoptare de la Baia Mare ca să le avem cele care deschid ziua, de la 6 până seara la 22 când ajunge avionul“, a declarat Ștef

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente