vineri, aprilie 19, 2024
AcasăPoliticaTinerii liberali sătmăreni și-au ales noua conducere județeană

Tinerii liberali sătmăreni și-au ales noua conducere județeană

Zi importantă pentru Tinerii Liberali Sătmareni, care sâmbătă 26.03.202, într-o atmosferă prietenească și optimistă şi-au desemnat noua conducere judeţeană. La conferință au participat reprezentanţii organizaţiilor de tineret din întreg judeţul Satu Mare, invitați din județul Maramures preşedintele TNL Gabriel Şteţco, şi nu în ultimul rând, preşedinta Organizaţiei Naţionale a Tinerilor Liberali, Mara Mareş.

Au onorat cu prezenţa şi reprezentanţii organizaţiilor de tineret: Bianca Şorian preşedinta TSD Satu Mare, Imola Fanea reprezentant al Asociaţiei Iniţiativa Tineretului Maghiar, precum şi preşedintele USR Satu Mare Radu Panait, care au adresat un salut conferinţei judeţene.

Din partea seniorilor au participat, deputatul Adrian Cozma, președintele Biroului Permanent Județean PNL Satu Mare, subprefectul Romeo Pop, vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare Cristian Valer Beşeni, Silaghi Sergiu Primarul Comunei Santău, şi tineri consilieri judeţeni, care în cuvântul lor și-au exprimat speranța că organizația județeană de tineret va intra pe un nou făgaș, al entuziasmului și muncii susţinute, ceea ce va duce la creșterea numerică și calitativă a acestei formațiuni de tineret.

Fostul preşedinte al organizatiei judeţene de tineret Victor Cernea, consilier local al Consiliului Local al Primariei Satu Mare a mulţumit colegilor pentru sprijin şi i-a asigurat pe cei prezenţi de întreaga sa susţinere.

Conferinţa de alegeri a reunit în jur de 100 de delegați din întreg judeţul.

Astfel, în urma votului liber exprimat, tinerii liberali si-au ales ca preşedinte pe Bianca Murgu, o tanară dinamică, plină de inițiative constructive, implicată activ in viața comunității sătmărene.

Componenţa noului Birou Permanent al Tinerilor Liberali Sătmareni este formată din:

Prim vicepreşedinte: BOLCHIŞ DENIS

Vicepreşedinţi:

  • GROZA MARIUS
  • KIRA LAURENŢIU
  • LANTOŞ CĂTĂLIN ALEXANDRU
  • ADRIAN FEHER
  • GHETINA STEFANIA
  • ŢĂRAN FLORIN
  • FOLDI ADRIAN
  • VARGA IONUŢ

BPJ al filialei TNL Satu Mare:

  • BUZILĂ MAJER SEBASTIAN
  • CHIŞ COSMIN
  • IEDERAN ADINEL FLORIN
  • SABO CODRUŢA
  • ŞUTA ALEXANDRU
  • GIUPANĂ CLAUDIU
  • FARCAŞ RAREŞ
  • POP ADELIN
  • FERNEA REMUS
  • PODAC VASILE GABRIEL
  • MEGYESAN ADELIN
  • MUREŞAN GABRIEL
  • TRIFAN IONUŢ
  • RUBA PATRIC
  • SABĂU PAUL MĂDĂLIN

Noua conducere pornește la drum cu un proiect realist și ambițios, care să vină în întâmpinarea necesităților adevărate ale tuturor tinerilor din județul Satu Mare.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente