joi, aprilie 25, 2024
AcasăEconomico-socialNationalTot mai multe accidente grave în care sunt implicați conducătorii de trotinete...

Tot mai multe accidente grave în care sunt implicați conducătorii de trotinete electrice

Numărul accidentelor grave de circulație în care au fost implicați conducătorii de trotinete electrice a crescut de aproape 20 de ori în ultimii 4 ani, potrivit datelor puse la dispoziție de către Inspectoratul General al Poliției Române și analizate de Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).

În acest timp pe teritoriul țării noastre s-au produs 198 de accidente grave în care au fost implicate trotinete electrice. Urmare a acestora, 13 persoane și-au pierdut viața, peste 200 de persoane au fost rănite grav și 12 rănite ușor. Totuși, se preconizează că numărul accidentelor ar fi mult mai mare, având în vedere in datele statistice apar doar veneimentele soldate cu victime și soluționate de către Poliție.

Majoritatea acestor accidente s-au produs din vina conducătorilor de trotinete, principala cauză fiind abaterile săvârșite în trafic, precum neadaptarea vitezei la condițiile de drum, neacordarea priorității vehiculelor, neasigurarea la schimbarea direcției de mers și circulația pe sens opus.

“Trotineta electrică a devenit în ultimii ani un mijloc de transport din ce în ce mai popular, datorită avantajelor pe care le oferă. Datele ne arată însă că trebuie să fim atenți la riscurile pe care ni le asumăm atunci când apelăm la această alternativă”, a declarat Adrian MARIN, Președinte UNSAR.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente