Recent încheiatul summit de la Vilnius dintre Uniunea Europeană câteva foste republici sovietcie a fost umbrit de refuzul Ucrainei de a semna un acord cu europenii.
Totuși, vestea bună pentru noi românii, rămâne parafarea Acordului de Asociere dintre UE și Republica Moldova.
Prin semnarea acestui act, Basarabia a făcut un pas hotărâtor spre integrarea în structurile europene. România a susținut necondiționat acest demers și poate că ar fi timpul să ne exprimăm mai direct opțiunea noastră de reintegrare între hotarele statului nostru, a acestei părți, răpite de URSS.
Fricoșii, care nu fac niciodată istorie, vor spune că nici acum „nu este momentul”. Au trecut peste două decenii de când Republica Moldova și-a proclamat independența, iar noi, care am avut ghinionul să avem atunci în frutnea țării niște politicieni de extracție kaghebisto – sovietică, ne-am grăbit ca proștii, să recunoaștem primiii, noul stat.
Istoria a demonstrat ca fost o gafă enormă, iar cei care clămpăneau atunci că această recunoaștere este un prim pas spre unificare, să vedem ce spun astăzi, după 22 de ani de la acest act, că alt pas nu a mai fost.
Politica noastră externă, care nu a mai avut vreo zvâcnire de demnitate de foarte multe decenii încoace, este și azi, cel puțin în problema teritoriilor românești furate de sovietici, o poziție cețoasă, a unei inutile și păguboase prudențe.
Asta și din cauza faptului că în fruntea ministerului de externe nu am avut după Revoluție, nicio personalitate care să poată imagina un proiect îndrăzneț de reunificare a țării.
Duhul rău al stalinismului mai domină încă mentalitățile celor care în laboratoarele secrete, ar trebui să accelereze procesul de reîntregire națională.
Fără curaj și impetuozitate nu se pot câștiga războaie, nici măcar diplomatice. Nu există nici în ziua de astăzi, un calendar clar de împlinire a acestui mare deziderat național.
Nici măcar ucrainenilor nu le-am cerut să ne retrocedeze teritoriile cu care s-au ales după dezintegrarea Uniunii Sovietice, efect al odiosului tratat Ribbentrop – Molotov, semnat la 23 august – fatidică zi pentru neamul românesc și în 1944! – 1939, teritorii care nu au aparținut niciodată Ucrainei.
Ca să nu mai vorbim despre faptul că de un sfert de veac încoace, diplomația românească nu a intreprins niciun demers notabil în ceea ce privește recuperarea Tezaurului României, pe care l-am pus „la adăpost” în timpul primului război mondial, în Rusia țaristă.
Aceste probleme sunt pur și simplu nerezolvate. S-a văzut bine că această strategie de a sta umili în fața colosului de la Răsărit este una perdantă.
Rușii nu ne vor restitui niciodată de bunăvoie, nimic din ceea ce ne-au furat. Ori cum ai putea avea bune relații cu un vecin care tot timpul te-a jefuit și înșelat?
Atâta că „vecinul” este mult mai puternic decât tine și când te vede cum tremuri de frică, s-ar putea să mai râvnească la ceva din ograda ta.
Totuși, pasul făcut de Basarabia spre integrarea în UE este un semnal cât se poate de pozitiv pentru noi. Drumul moldovenilor spre UE nu poate trece decât prin România, iar dacă visul european nu se va încheia cu un coșmar, există serioase premise de reîntregire a României Mari.
Dar pentru asta, ar trebui să dispunem de o diplomație înțeleaptă, profesionistă, care să pregătească această unire.
Există destule adversități și în fosta republică sovietică moldovenească.
Jumătatea aceea de secol comunist a produs traume grave în mentalul colectiv, iar povestea jandarmului român care bătea prin satele moldovești, este de multe ori mai eficientă decât exilarea a sute de mii de moldoveni în Gulagul stalinist.
Și aici avem mult de lucru. Cineva trebuie să se ocupe la modul serios de armonizarea relațiilor dintre românii de pe ambele maluri ale Prutului.
S-ar putea începe, de pildă, cu un program de înfrățire a orașelor și comunelor din cele două țări, dar nu doar la nivel epidermic. Este nevoie acum de primari patrioți care să înțeleagă exact ce misiune au în acest sens.
Apropierea pe această cale este una cât se poate de simplă și eficientă. Am lega astfel prin colaborare, prietenie și respect, Moldova de patria mamă, ca un prim pas concret spre unificare.
Dar poate că aceste idei nu ar fi bine primite de scepticii de serviciu, cei care luptă de o viață împotriva oricărei idei de ridicare a acestei țări.
Mă rog să apuc ziua când în fruntea țării vom avea politicienii aceia a căror inimă să bată în ritmul realităților și nădejdilor naționale. Poate că ar fi a doua zi frumoasă a neamului românesc după cea de 1 decembrie 1918…
Felician POP
