joi, aprilie 25, 2024
AcasăReligieTradiții pentru spor și sănătate în Sfânta Vinere Mare

Tradiții pentru spor și sănătate în Sfânta Vinere Mare

În Vinerea Patimilor (numită Vinerea Mare) se păstrează o tradiție care îndeamnă enoriașii ca în această zi, până seara, să ducă flori la biserică pentru Hristos și să treacă pe sub Sfântul Aer ( masă) de trei ori; ritualul amintește cele trei potigniri ale lui Iisus pe drumul Golgotei, când își căra crucea în spate.

Postul negru, pentru spor și sănătate un an întreg

Vinerea Mare este cunoscută în tradiția populară și sub numele de Vinerea Seacă, pentru că vârstnicele respectă datina postului negru pentru bucurii în familie. Seara, ele participă la Denia Prohodului și iau anafură de la biserică pentru toți membrii familiei.

Tot în această zi, țin post negru, fără apă și mâncare, și mulți creștini tineri necăsătoriți. Există credința că postul negru împlinit în Vinerea Mare îi ferește de boli, le aduce sufletul-pereche și spor în gospodărie, un an întreg.

În lumea satelor, gospodinele rostesc în zorii zilei descântece de alungare a bolilor și a pagubei :”Așa cum este Vinerea Seacă , tot așa să sece și bolile, și paguba din casa noastră”. Ritualul este însoțit de post negru.

Sfântul Epitaf purtat în procesiune

În Vinerea Mare, la prânz, într-o slujbă specială care se oficiază în biserică, se scoate Sfântul Epitaf, o pânză de in sau de mătase, pe care este imprimată icoana înmormântării Domnului.

După această slujbă, după prohodirea Mântuitorului, Epitaful este purtat în procesiune, de un sobor de preoți și de credincioși în jurul bisericii de trei ori. La sfârșitul procesiunii, Epitaful este așezat pe Sfânta Masă în mijlocul bisericii unde rămâne până la slujba de Înălțare a Domnului.

Obiceiuri care atrag sănătatea, sporul și reușita

În multe localități din Multenia, după slujba Prohodului, credincioșii duc acasă o lumânare aprinsă. În casă, se practică un ritual cu această lumânare aprinsă : se face semnul crucii în fiecare punct cardinal al locuinței.

De asemenea, cine se spovedește și se împărtășește în Vinerea Mare va primi ajutor de la Hristos pentru rezolvarea problemelor spinoase, până la Paștele următor.

Tradiția spune că în Vinerea Mare este bine ca persoanele bolnăvicioase să facă baie înainte de răsăritul Soarelui, pentru a fi viguroase tot anul.

În această zi încep primele pregătiri pentru masa sărbătorească de Paște.

Interdicții în Vinerea Mare

În Vinerea Mare nu se mănâncă urzici și nici preparate cu oțet, alimente-simbol care amintesc de umilințele îndurate de Iisus.

Femeile nu trebuie să coacă pâine și cozonaci; tradiția spune că cine respectă acest obicei, nu-i arde mâinile Maicii Domnului.

Până-n Vinerea Mare se termină curățenia generală. Gospodinele nu trebuie să spele rufe, să țeasă, să toarcă, sau să arunce lături în fața casei.

Respectând aceste interdicții, nimic rău nu se va apropia de casa lor. Totodată, în Vinerea Mare nu se ară, nu se seamănă și nu se sădesc pomi pentru că nu vor rodi.

Zi de reconciliere cu dușmanii

Vinerea Mare este o zi de reconciliere cu dușmanii, de iertare a persoanelor ranchinoase. Iertându-ne și rugându-ne unii pentru alții, ca după aceea, rugându-ne unii pentru ceilalți, într-un gând să-l mărturisim pe Hristos Cel înviat.

Prognoză meteorologică

Din vremuri îndepărtate se spune că, dacă plouă în Vinerea Mare , anul va fi bogat; dacă va fi vreme bună, anul nu va fi prea roditor.

În această zi încep primele pregătiri pentru masa sărbătorească de Paște.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente