miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăEducatie&CulturaTraditii si obiceiuri in Duminica Mare de Rusalii

Traditii si obiceiuri in Duminica Mare de Rusalii

rusaliiDuminica Mare, cunoscută și sub numele de Pogorârea Sfântului Duh, este sărbătoarea creștină care încheie Ciclul Pascal. Ea se suprapune cu sărbătoarea populară a Rusaliilor și este astfel foarte greu de diferențiat obiceiurile și practicile creștine de cele precreștine. Duminica Mare a asimilat si elemente specifice renovarii timpului. Acum se deschidea sezonul culegerii plantelor de leac ce se considerau a fi contaminate, pana la aceasta data, de catre Rusalii. Potrivit credintelor populare, Rusaliile sunt niste fiinte fantastice, malefice, asemanatoare ielelor, care umbla prin vazduh incepand cu ziua de Strat de Rusalii (miercuri, a 25-a zi dupa Pasti) si provoaca mult rau oamenilor: ii pocesc, ii schimonosesc si ii innebunesc pe toti cei care nu le respecta zilele. De aceea, femeile nu lucrau nimic in toate miercurile care se derulau de la Stratul de Rusalii pana la Duminica Mare.

Pentru a apara gospodaria de invazia acestor spirite, in sambata Rusaliilor oamenii obisnuiesc si astazi, in virtutea traditiei, sa arboreze la porti, in foisoare, pe ganguri sau la intrarile in case, ramuri verzi de tei. De asemenea, pentru a se feri de Rusalii, oamenii trebuie sa poarte asupra lor frunze de pelin, iar daca le intalnesc, sa nu le vorbeasca. Fiind zane ale apelor, de ziua lor e bine sa nu te scalzi, caci te paste inecul.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente