sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareTraian Băsescu susține candidatura lui Horea Anderco la primăria Satu Mare

Traian Băsescu susține candidatura lui Horea Anderco la primăria Satu Mare

IMG_1444Horea Anderco, fostul primar al municipiului Satu Mare, candidează, din nou, pentru Primăria Satu Mare. Anunțul candidaturii, acestuia, a fost făcut de fostul președinte al României, Traian Băsescu.

„O să vedeți în seara asta un om a cărui drepturi nu au fost respectate, a suferit, pentru că nu is-au respectat drepturile constituționale”, a declarat fostul președinte, referindu-se la Horea Anderco.

Horea Anderco va candida la Primăria Satu Mare din partea Mișcării Populare. În continuare va prezentăm declarația acestuia:

„Am avut parte de un proces penal, pe care toată lumea îl știe, nu este un secret, dar pe care l-am terminat cu bine și am demonstrat că sunt nevinovat. Ceea ce foarte mulți oameni politici nu au reușit s-o facă și încearcă cu disperare, în ziua de azi, s-o facă. Mă aflu aicea, alături de dumneavoastră, din două motive. De aproximativ un an am reapărut în viața publică, cu apariții televizate, periodice, având o anumită poziție. Am constatat că poziția pe care o am se suprapune total peste poziția domnului președinte, respectiv, cea de nemulțumire vis-a-vis de clasa politică, de dorința de a reînnoi clasa politică, din dorința de a schimba România, din dorința de a schimba fundamental lucrurile în această țară. Sigur, am intrat în această sală și pentru că sunt nemulțumit de ceea ce se întâmplă la noi aici, local. Lucrurile nu merg așa cum trebuie și trebuie să facem și aici local, o schimbare. Dar, ceea ce este cel mai important lucru este că mă aflu alături de domnul președinte pentru că este omul care a luptat tot timpul, în mod consecvent și o face și acuma, pentru a avea o țară în care legile se respectă, în care justiția este liberă, în care oamenii, cetățenii au parte de o justiție echitabilă. Acesta este motivul principal pentru care mă aflu aicea. Singurul mesaj pe care aș vrea să vi-l mai transmit este acela de unitate. Aș dori ca toți cei care s-au implicat în această construcție să revină în această construcție deoarece este o perioadă în care e nevoie de fiecare om”.

Traian Băsescu este de părere că „Mișcarea Populară „va avea cu siguranță rezultate bune, și la Satu Mare ca de altfel în toată țara, și am convingerea că toți vrem ca procesele de modernizare a României să continue.”

7 COMENTARII

  1. După judecata mea, Anderco nu are ce căuta la conducere (chiar a unei filiale de partid).
    Nici o persoană care a suferit condamnări penale nu merită să acceadă la funcţii de conducere în domeniul public…mai are şi tupeul să spună că a fost nevinovat ! 
    În schimb, în eşalonul doi sau ca analist / expert s-ar potrivi, cred… are experienţă şi nu e prost. Fiecare trebuie să îşi câştige o pâine în mod legal.
    Base’ este un bun politician dar nu a nimerit-o la Satu Mare, …va primi puţine voturi. Ar trebui să se dezică de acest candidat !

  2. Părerea mea este că nu are ce căuta la conducere (chiar a unei filiale de partid) o persoană care a suferit condamnări penale şi care mai are tupeul să spună că a fost nevinovat ! 
    În schimb, în eşalonul doi sau ca analist / expert s-ar potrivi, cred…Anderco are experienţă…fiecare trebuie să îşi câştige o pâine în mod legal.
    Base’ este un bun politician dar nu a nimerit-o la Satu Mare, …va primi puţine voturi.

  3. Părerea mea este că nu are ce căuta la conducere (chiar a unei filiale de partid) o persoană care a suferit condamnări penale şi care mai are tupeul să spună că a fost nevinovat ! 
    În schimb, în eşalonul doi sau ca analist / expert s-ar potrivi, cred…Anderco are experienţă…fiecare trebuie să îşi câştige o pâine în mod legal. Base’ este un bun politician dar nu a nimerit-o la Satu Mare, …va primi puţine voturi.

  4. felicitari presedintelui Traian Basescu.este un om de apreciat iar domnul Anderco la fel.mult succes si sunt sigura ca vor reusi.au sustinerea mea

Comentariile sunt închise.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente