joi, martie 28, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareTrei sătmăreni care nu dețin permis de conducere, depistați în trafic

Trei sătmăreni care nu dețin permis de conducere, depistați în trafic

Trei sătmăreni, printre care și un tânăr în vârstă de doar 18 ani, sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis

La data de 4 octombrie a.c., în jurul orelor 09.30, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Beltiug au efectuat semnale de oprire unui conducător auto, pe raza comunei Terebești.

Polițiștii au identificat la volanul autoturismului un bărbat, de 39 de ani, domiciliat în aceeași localitate, care nu a putut prezenta permisul de conducere.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale poliției, s-a constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

La aceeași dată, în jurul orelor 12.30, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Valea Vinului au identificat pe Drumul Județean 193 D, între localitățile Hrip și Rușeni, un bărbat de 40 de ani, din comuna Păulești, care se afla la volanul unui autoturism și care, în urma verificărilor, nu poseda permis de conducere de nicio categorie.

Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În seara aceleiași zile, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Satu Mare, în timp ce desfășurau activități de supraveghere și control a traficului rutier, pe raza municipiului, au identificat un autoturism, la volanul căruia se afla un tânăr de 18 ani, din Satu Mare.

Polițiștii rutieri au procedat la efectuarea de verificări în bazele de date ale poliției, constatând faptul că tânărul nu posedă permis de conducere.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente