Bucurie fără margini, miercuri, pe stadionul din Frankfurt, acolo unde România a încheiat la egalitate, scor 1-1, partida cu Slovacia și s-a calificat, de pe primul loc în grupă, în optimile Campionatului European de Fotbal. Andrei Rațiu, unul dintre jucătorii de bază ai naționalei României, și-a sărutat bebelușul în fața zecilor de mii de fani de pe stadion.
Așadar, România are viitor. Are o echipă de fotbal care este pe cale să devină mare, formată din oameni devotați, profesioniști și familiști. România are o „generație de suflet”, așa cum a fost numită chiar de antrenorul ei Edi Iordănescu. Unul dintre cei mai în formă jucători, Andrei Rațiu, a venit la finalul meciului ca să se bucure alături de familia sa.
Imaginea face cât o mie de cuvinte, au scris cei de pe pagina de Facebook a naționalei.
Fundașul dreapta de la Rayo Vallecano a atras atenția unor cluburi importante din lume.
Jurnaliștii străini îl laudă pentru prestațiile sale și dezvăluie faptul că românul este pe lista unor echipe precum Brighton și Genoa.
Tabloul complet al optimilor de finală
Sâmbătă 29 iunie
meciul 38 Elveţia – Italia (Berlin, 19:00)
meciul 37 Germania – Danemarca (Dortmund, 22:00)
Duminică 30 iunie
meciul 40 Anglia – Slovacia (Gelsenkirchen, 19:00)
meciul 39 Spania – Georgia (Koln, 22:00)
Luni 1 iulie
meciul 42 Franţa – Belgia (Dusseldorf, 19:00)
meciul 41 Portugalia – Slovenia (Frankfurt, 22:00)
Marţi 2 iulie
meciul 43 România – Olanda (Munchen, 19:00)
meciul 44 Austria – Turcia (Leipzig, 22:00)