Acasă Locale Stiri Satu Mare Turiști rătăciți recuperaţi de Salvamont Satu Mare

Turiști rătăciți recuperaţi de Salvamont Satu Mare

Un grup de 11 montaniarzi clujeni, printre care şi copii, s-a rătăcit prin munţii, undeva între judeţele Satu Mare şi Maramureş, aceştia fiind recuperaţi de către specialiştii Salvamont Satu Mare.

Şeful Serviciului Salvamont Satu Mare, Alex Costin, a descris cum s-a petrecut toată intervenţia.
„Intervenție 112 Sâmbătă, ora 16.14. Prin numărul de urgență 112, Serviciul Public Județean Salvamont Satu Mare este solicitat să intervină pentru recuperarea unui grup de 11 montaniarzi clujeni, rătăciți în arealul vestic al munților Gutâi pe limita de județ care coincide cu linia de creastă dintre dintre județele Satu Mare și Maramureș.

Inițial apelul de urgență, datorită poziționării antenelor de pe Valea Firizei a fost transmis și preluat de către Dan Benga , Șef Serviciu SPJ Salvamont Maramureș, care după informațiile primite și analiza situației a luat cea mai bună decizie transferând cazul către SPJ Salvamont Satu Mare. Operatorii Sistemului de Urgență 112 au acționat prompt și astfel în mai puțin de un minut s-a putut intra în direct cu persoanele vizate, pentru localizare și detalii , respectiv realizarea legăturilor dintre ISU Someș Satu Mare , SPJ Salvamont Satu Mare și Dispeceratul Național Salvamont România.

Centrul de comandă a fost la ISU Someș Satu Mare iar în teren au acționat două patrule Salvamont.
Pierderea traseului de către grup s-a datorat hărții turistice, ale cărei date nu coincideau cu realitățile din teren, în plus datorită iernii grele și a furtunilor din primăvară o mare parte a pădurilor de la peste 1000 altitudine, sînt la pământ, făcând impracticabile și de nerecunoscut potecile traseelor turistice.

După contactul cu grupul de turiști ne-am dat seama ca se îndreptau către zona Călămari-Vf. Rotundu un platou imens, împădurit și nemarcat, un „no man`s land” îndepărtat de civilizație sau în traducere liberă „Țara nimănui”. În consecință, o patrulă salvamont a intrat pe linia de creastă aproape de Călămari iar o alta s-a deplasat din Luna Șes, pe la Izvor Țiganu către Poiana Soci, de unde au fost în cele din urmă recuperați. Trebuie să menționăm și clarviziunea grupului de montaniarzi, care dându-și seama că au pierdut traseul s-au oprit și au solicitat sprijin prin 112. Au făcut-o la timp deoarece în grup se regăseau mai mulți copii, cu o stare de oboseală accentuată, ei având deja în picioare 7 ore de mers iar traseul propus mai implica cel putin încă 3-4 ore de mers în munte.

Localizarea și redirecționarea grupului s-a făcut după coordonatele de pe telefon și astfel s-a reușit regruparea cu salvamontiștii porniți din Luna -Șes după cca 2 ore.
Efortul echipelor Salvamont a fost mare deoarece o mare parte din traseu a fost parcurs pe jos, ocolind sau sărind mai la tot pasul, peste copacii căzuți la pământ. Atuul reușitei, a constat în cunoașterea zonei, cei care au intervenit fiind salvamontiștii atestați și aspiranți din Oaș, lucru care ne-a confirmat încă odată, politica corectă a SPJ Salvamont, de recrutare a aspiranților salvamontiști, pentru zona montană a județului Satu Mare.

După mai multe evaluări ale situației, dată fiind și apropierea întunericului, pentru siguranță, s-a decis coborârea întregului grup la Refugiul Luna Șes, copii fiind primii transportați cu mașina de teren din dotarea SPJS. Aducem mulțumiri ISU Satu Mare pentru legătura continuă și pentru punerea la dispoziție de resurse suplimentare, Smurd, Ambulanță și personal specializat și nu în ultimul rând colegilor noștri din Dispeceratul Național Salvamont România, respectiv SPJ Salvamont Maramureș cu care am ținut în permanență legătura , ei fiind pregătiți să intervină în cazul în care grupul ar fi trebuit coborît către Maramureș.

- Advertisment -

Cele mai populare

De ce ne îmbolnăvește stresul?

Stresul ne macină în fiecare zi şi ne îmbolnăveşte fără să ne dăm seama! Ne enervăm pentru că stăm mult în trafic,...

Ne mândrim cu ei!Antreprenori romani de top.Ediția 2020

Antreprenorii români care s-au remarcat în acest an plin de încercări și pentru comunitatea StartupCafe.ro. Iată o listă (incompletă, evident) de antreprenori...

BNR cere băncilor să modifice până pe 20 decembrie scoringul de acordare al creditelor

Potrivit unei scrisori trimise de BNR către băncile comerciale, acestea trebuie să îşi ajusteze scoringul pentru persoane fizice până pe 20 decembrie...

Animalele de companie vs oameni.Călătorii cu stampilă de vaccin

Guvernul britanic pregătește adoptarea ștampilelor de vaccin anti-COVID aplicate pe pașapoartele celor care acceptă să se inoculeze, pentru a putea călători.

Comentarii recente