vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareUBER va fi interzis în Cluj

UBER va fi interzis în Cluj

Curtea de Apel Cluj a dispus, joi, încetarea şi interzicerea practicilor de concurenţă neloială desfăşurate de Uber, în legătură cu furnizarea de servicii de transport pe raza municipiului Cluj Napoca, sentinţa fiind definitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unei decizii de joi a Curţii de Apel Cluj în procesul intentat Uber de Asociaţia de Monitorizare Taxi Transilvania din Cluj-Napoca, dar şi de mai mulţi taximetrişti, se dispune publicarea dispozitivului hotărârii într-un ziar de largă circulaţie, pe cheltuiala platformei Uber.

„Curtea de Apel Cluj dispune încetarea şi interzicerea practicilor de concurenţă neloială desfăşurate de pârâta SC Uber Systems România SRL constând în furnizarea de servicii de suport referitoare la verificarea documentaţiei prezentate de furnizori şi a stării autovehiculului, precum şi în sesiuni de informare a furnizorilor care doresc să utilizeze aplicaţia UBER, toate în legătură cu furnizarea de servicii de transport pe raza municipiului Cluj Napoca. Dispune publicarea dispozitivului prezentei hotărâri într-un ziar de largă circulaţie, pe cheltuiala pârâtei. Decizia este definitivă şi executorie”, se arată în documentul citat.

Tribunalul Comercial Cluj a decis în iunie 2018 încetarea şi interzicerea practicilor de concurenţă neloială desfăşurate de Uber, constând în furnizarea de servicii în domeniul transportului, implicând transportul de persoane fără deţinerea autorizaţiilor legale, pe raza municipiului Cluj-Napoca, hotărârea nefiind definitivă.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente