vineri, martie 29, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareUcenicia la locul de muncă

Ucenicia la locul de muncă

ajofm-smUcenicia la locul de muncă se adresează persoanelor interesate, cu vârsta de peste 16 ani care din voință proprie, încheie un contract de ucenicie cu un angajator, în scopul obținerii unei calificări.

Contractul de ucenicie este un contract individual de muncă de tip particular, încheiat pe durată determinată, în temeiul căruia o persoană fizică, denumită ucenic, se obligă să se pregătească profesional și să muncească pentru și sub autoritatea unei persoane juridice sau fizice denumite angajator.

Durata contractului de ucenicie se stabilește în funcție de nivelul de calificare pentru care urmează să se pregătească ucenicul fără a putea fi mai mică de:
-12 luni pentru dobândirea competențelor corespunzătoare unei calificări de nivel 1;
-24 de luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competențelor corespunzătoare unei calificări de nivel 2;
-36 de luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competențelor corespunzătoare unei calificări de nivel 3.

Salariul de bază lunar, stabilit prin contractul de ucenicie, este cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară în vigoare.
Angajatorul care încheie un contract de ucenicie, pe perioada derulării acestuia, poate solicita și beneficiază, la cerere, de 60% din valoarea indicatorului social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

Agenții economici care doresc să încheie contracte de ucenicie, se pot adresa AJOFM Satu Mare, strada Ion Ghica nr.36, telefon 0261/770237.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente