luni, mai 6, 2024
AcasăLocaleInternationaleUcraina vrea să închidă vămile cu Republica Moldova în regiunea Transnistria

Ucraina vrea să închidă vămile cu Republica Moldova în regiunea Transnistria

În cazul retragerii posturilor vamale moldovenești pe segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene, Ucraina va fi nevoită să închidă toate punctele de trecere unde vor lipsi polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali moldoveni. Despre asta a scris președinte al subcomitetului din Comisia pentru securitate națională și apărare din Parlamentul de la Kiev, Irina Friz.

„Adresarea autorităților de la Tiraspol către Moscova, cu solicitarea ca cea din urmă să folosească pârghiile economice pentru a elimina posturile vamale la frontiera cu Ucraina nu contribuie la soluționarea problemei transnistrene și este inacceptabilă pentru Ucraina. Pentru Ucraina, teritoriul Transnistriei este teritoriul Republicii Moldova. Prin urmare, la punctele de trecere pe segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene trebuie să se afle polițiștii de frontieră și vameșii moldoveni”, a scris Irina Friz, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit deputatului ucrainean, în cazul unor alte încercări de a retrage sau a elimina posturile vamale moldovenești, partea ucraineană va examina posibilitatea închiderii totale a punctelor de trecere, inclusiv închiderea punctului de trecere „Cuciurgan” pentru transportul de mărfuri și, eventual, pentru circulația transportului rutier, cu excepția trecerii pietonale”.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente