AcasăEconomico-socialUE pregătește „KIDS ACT”: interdicții pentru accesul minorilor la rețelele sociale

UE pregătește „KIDS ACT”: interdicții pentru accesul minorilor la rețelele sociale

Comisia Europeană va prezenta joi noul pachet legislativ „KIDS ACT”, care introduce reguli stricte privind accesul minorilor la rețelele sociale. Potrivit anunțului făcut de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, platformele vor fi interzise copiilor sub 13 ani, iar conturile personale nu vor putea fi create de utilizatori sub 15 ani.
Pentru adolescenții între 13 și 15 ani vor exista doar mini‑conturi, administrate și supravegheate de părinți, cu funcționalități limitate și restricții de timp. În intervalul 15–18 ani, platformele vor avea obligația de a asigura un design sigur, adaptat riscurilor specifice acestei categorii de vârstă.

Von der Leyen a subliniat că marile companii tech trebuie să demonstreze că oferă un mediu sigur pentru minori: platformele vor fi obligate să dovedească faptul că nu promovează conținut extrem, nu creează dependență și nu permit folosirea imaginilor copiilor în materiale generate de inteligența artificială.
Președinta Comisiei a avertizat că riscurile nu îi vizează doar pe minori, ci și pe adulți, motiv pentru care UE pregătește și un cadru legislativ mai amplu – Legea privind echitatea digitală, care va fi propusă în toamnă.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare